REVENIRE LA „UN FEL DE INDIGNARE”

      Într-un articol anterior, citat în titlu, eram idignat pe cei care se bat cu „cărămida-n piept” cu ce viață „fericită” a dus românul. Iată că un articol al unui coleg de „Cultul Eroilor” mă completează de minune în ceea ce am zis în acea indignare. Aveți puțintică răbdare și-mi veți da dreptate.

RĂSCOALA ŢĂRANILOR DIN ANUL 1907

În  luna martie 1907 a izbucnit răscoala ţăranilor, eveniment care a marcat viaţa politică şi socială a României prin consecinţele sale. Ne propunem ca să abordăm acest subiect într-un mod diferit de felul în care este tratat în manualele de istorie, folosind cartea „Pentru ce s-au răsculat ţăranii“ apărută în anul 1907, autorul fiind Radu Rosetti. Ne limităm la o mică parte din această deosebită şi valoroasă lucrare, pe care o recomandăm tuturor celor care vor sa cunoască istoria framântată a ţărănimii române în perioada 1848–1907 şi atitudinea statului, a guvernelor faţă de manifestările de protest al acestei clase atât de obidite în România. Renunţăm la analizele si studiile istoricilor şi lăsăm să–şi spună părerea fiii ţăranilor. C.Banu profesor la Seminarul „Nichifor Mitropolitul“ din Bucureşti, a dorit să afle ce gândesc   elevii din clasele V–VII ale acestui seminar despre desfăşurarea răscoalei, fără să semneze lucrările, menţionând doar judeţul şi starea părinţilor. Rezumatul anchetei a fost publicat de profesor în „Revista generală a învăţământului” nr.10 din luna mai 1907. Să vedem care a fost parerea acestor elevi.
„În această ţară trăiesc două clase sociale, a boierilor  şi a poporului. Boierii, ciocoii, au toate drepturile, toate bunurile şi nicio sarcină; poporul are toate sarcinile şi nici un drept. Boierii trăiesc fără nici o grijă şi-n desfătări, pe când ţăranii duc  amarul unei vieţi istovitoare şi de mizerie cumplită. Ţăranul face munca ciocoiului  şi trebuie să-l ţină ca pe un trântor. Ţăranul manâncă mămăligă cu ceapă, boierul bea şampanie“.

   „Ce a făcut statul pentru ţăranul nostru? raspunsul este  nimic“.

    „Cei de sus au ştiut să cuprindă cât mai mult pământ pentru ei, ba încă să ia ţăranului bucăţica de la gură. Auzi dreptate, ţăranul să plătească la primarie 3 lei de pogon şi proprietarul 80 de bani“.
    Guvernele sunt compuse  din oameni necinstiţi, tot aşa precum întreaga administraţie din ţară. De sus până jos necinstea domneşte netulburată. De la vătăşelul cel mai din urmă şi până la ministru, toţi sunt hoţi, în adevaratul sens al cuvântului“.

    „Cutare ministru cât a stat la putere a făcut milioane, de unde aceşti bani? Cutare are atâtea moşii, de unde? Din mizeria ţăranului partidele politice îşi fac platformă  de lupta electorală, până când ajung să smulgă voturile şi apoi isi văd de interesele  partizanilor în paguba bietului ţăran. Aşa e cu conservatorii, aşa e cu liberalii”.

       Profesorul a constatat ca doar un singur elev, fiu de  orăşen fiind, a dat vina  asupra unuia dintre aceste două partide istorice. Toţi ceilalţi elevi, proveniţi de la ţară, n-au facut nicio deosebire între liberali si conservatori. Sa continuăm cu părerea elevilor.
      „Cârmuitorii n-au nici un control din partea suveranului, de aceea ţăranul nu se încrede în nimeni, nici în rege, nici în boier, nici în guvern. Deputaţii sunt buni numai să stea să moţăie în Cameră  şi să primească leafa din spinarea aceluia pentru care n-a făcut nimic decât să-l robească“.
     „Noi ne-am vărsat sângele în războiul pentru apărarea ţării şi a neamului nostru şi tot noi suntem asupriţi. Este lesne să dai poruncă, dar să vedem cine o împlineşte  şi cu ce greutăţi. Noi ţăranii plătim pe toţi slujbaşii şi ei stau şi dau porunci, că fără cap ne pierdem. Dar capul ce trebuie sa facă? Trebuie să se îngrijească de trupul  care îl poartă. Capul este statul  care trebuie  să potolească durerile  de care suferă trupul care este poporul “.
      Un elev dâmboviţean din clasa V-a a scris: „Sunt şase  ani de zile de când am priceput  viaţa sătenilor mei, şi de atunci până în prezent n-am auzit pe unul să–mi spună de bine. Totdeauna îi văd necăjiţi şi amărâţi şi mă mir că nu s-au răsculat şi ei“.
      Un fiu de preot a scris că „Înainte, tata zicea că aveam islaz la vite şi fiecare avea vaci cu lapte. Dar de când sunt ciocoii nu mai avem nimic. Acum lucrurile s-au schimbat, acum ţăranul munceşte toată vara şi când vine iarna  n-are mălai nici de o mămăliga“.
     „Ţăranul e nevoit să verse sudori pe lanul boieresc pentru ca boierul să-şi facă bogăţii, să facă petreceri luxoase, trăsuri fără cai care sperie lumea şi o fac praf pe unde trec. Iar în schimb cu ce s-a ales ţăranul? L-a încărcat cu pogoane de seceră, l-a înjurat, l-a prostit, l-a bătut“.
     „Tăranul nu are parte de o administraţie dreaptă şi pricepută. Administraţia  satelor care se schimbă odată cu partidele  este putredă.Primar nu se alege omul  mai cult, ci cel mai prost care face pe placul ciocoiului“.
      Cred că am menţionat suficiente exemple. Profesorul  Banu a constatat din analiza părerilor celor 59 de elevi, că toţi au fost de acord cu răscoala şi cu acţiunile răsculaţilor. Au apărut păreri divergente doar asupra felului în care s-a procedat.
     Un elev a scris că „ răscoala trebuia făcută într-un mod mai frumos, nu cu atâta barbarie“. Altul: „Lucru rău  pe care l-au făcut ţăranii este uciderea şi schingiuirea, dar nu puteau face altfel“. Alte pareri: „Toţi proprietarii şi arendaşii mari trebuiau să fie  omorâţi fără nici o milă“. Unul singur şi-a adus aminte că e creştin şi a afirmat că răsculaţii „au făcut fapte pentru care nu mai sunt vrednici a se numi creştini“, şi a mai adăugat că: „Eu unul aş fi pus să tragă cu tunul, ca nici unul să nu mai ramână“.
      Împotriva ţăranilor răsculaţi guvernul a trimis armata. Cu excepţia celor care au aprobat represiunea în Muntenia, ceilalţi elevi s-au arătat miraţi şi indignaţi că „soldatul care e ţăran şi ştie ce suferă ţăranul loveşte în părinţii lui“.Un elev oltean socoteşte că ostaşii ar trebui să se întoarcă toţi în  contra comandanţilor  şi să împuşte pe toţi boierii. Alt elev ilfovean a redat cuvintele unui consătean al său: „Stiu cei mari  ca noi trăim ca vitele, dar ei nu caută la aceasta. Le trebuie bani. Ei bine, va veni timpul ca la 77, când o să facă chemare la război  şi atunci  noi n-avem decât să punem armele jos. Ne va cuprinde  negreşit străinul, dar decât să suferim jugul fraţilor noştri, mai bine să-l suferim  pe al străinului, sub care ţăranul va trăi mai omeneşte“.
      Deosebit de interesante şi importante sunt concluziile la care au ajuns elevii, acestea  exprimând  desigur dorinţele părinţilor: „Fiecare  ţăran cap de familie, să aibă cel puţin 15 pogoane. Să se dea moşiile ţăranilor. Să se micşoreze preţul pământului pe care ţăranii îl vor lua de la moşier sau arendaş, să se formeze sindicate  agricole, să se dezvolte băncile populare, să se acorde votul universal, să se aleagă deputaţi şi dintre ţărani, să se formeze un partid ţăranesc, primarii şi consilierii să fie aleşi numai dintre cei cu şcoală, să se micşoreze birurile, să se mărească salariile preoţilor şi învăţătorilor. Doi elevi olteni s-au rostit pentru republică  în care, după părerea unuia „legile să se votezede tot poporul“.
     Regret că din lipsă de spaţiu trebuie să mă opresc aici, nu înainte de a-mi exprima admiraţia pentru felul în care elevii au gândit şi şi-au exprimat ideile, încurajaţi şi de faptul că după răscoală, se simţeau mai siguri şi mai curajoşi.                                                        
      Ne întrebăm ce părere ar avea elevii de astăzi dacă li s-ar cere să-şi spună parerea despre problemele lor şi ale părinţilor lor. Până când se va lua o astfel de iniţiativă, constatăm cu regret că din anumite puncte de vedere, nu s-au schimbat unele lucruri nici până astăzi. Poate ca în numărul viitor, revista „Arma Pontica“ va publica  aspectele şi consecinţele acţiunilor militare analizate de Rosetti în extraordinara  și documentata sa carte.

                                                                                   Lt.col.(rtr.) MIHAI ISTRATI 

SCRIERI INTERESANTE

În acest link veți găsi scrieri interesante, zic eu.

http://www.cultuleroilorconstanta.ro/publicatii-filiala-judeteana-constanta.php

UN FEL DE INDIGNARE

 

Stimate cititoare, stimați cititori,

     Auzuim și citim mai în fiecare zi proslăvirea unor regimuri politice care au făcut mare bine țării, iar pe acele timpuri tot românul era fericit. Eu care am prins două regimuri politico-sociale diferite am mai stat de vorbă cu oameni ce au prins trei-patru astfel de regimuri și din ce-am mai citit, am început să am timp fiindcă s-a terminat cu literatura de specialitate, nu am găsit pagini de lumină pentru români. Și vă mai spun un fapt. Istoria adevărată e cea știută de cei mai mulți locuitori ai țării. Nu putem fi toți specialiști sau academicieni în istorie pentru că atunci chiar s-ar muri de foame. Cititul se face după ce ți-ai terminat treaba ce îți asigură existența materială. De altfel, se spune; toate la timpul lor. Mai e un fapt deosebit. Cei mai mulți dintre români spun despre neamul lor că e umil, că se lasă prostit, că e cu căcila-n mână etc. Adică ei îs cu teoria. Băgați-vă voi, care voi, că de câștigat știm noi cine va câștiga. 

    Apreciez foarte mult mișcările de protest în stradă, indiferent de scop. La acestea particip ori de câte ori pot. Acțiunile pe internet, strângerea de semnături, scrisorile, chiar și ceea ce fac eu acum, în cea mai mare parte sunt apă de ploaie. E bine să ne împărtășim ideile cât mai rapid și direct, dar nu-i bine să ajungem niște plăngăreți. Se trăiește intens încă în umbra lui Ceaușescu sau a Regelui. Adică fără „tătucă” suntem morți. Am avut opțiune republicană, nu pentru că m-am născut în acest regim, iar acum sunt neutru. Ceea ce s-a întâmplat la noi m-a dezamăgit total. Tot total mă dezamăgesc cei care analizează evenimentele din 89-epoee națională-prin prisma a ceea ce se întâmplă azi. Atunci a fost o stare de spirit generalizată rar înâlnită în viața oricărui popor. Aduc un argument citând-l pe N. Bălcescu: „Revoluția generală fu ocazia, iar nu cauza revoluției române. Cauza ei se pierde în zilele veacurilor. Uneltitorii ei sunt 18 veacuri de trude, suferințe și lucrare a poporului român asupra lui însuși”. Așadar, nu ne-au scos în stradă nu știu ce „servicii”, nu a existat un lider. Liderul revoluției a fost dorința de mai bine și de libertate. Pentru mine a fost Revoluție pentru că mi s-a schimbat mult modul de a gândi. Că ulterior am fost dezamăgit, asta se cugetă în alt registru.

     Orice om cu scaun la cap își dă seama că revoluțiile nu se fac în fiecare zi. Ne putem înșela prin votul nostru sau alesul ne înșeală pe parcurs, dar nu trebuie să așteptăm sorocul pentru alt vot. Trebuie să cerem socoteală prompt și asta nu se face decît în stradă.Sau alte forme de protest, dar radicale. Exemplu, greva piloților de la Lufthansa. Trei zile au paralizat, nu numai Europa. Și nu am văzut multă lume indignată pe ei.

      Aceste câteva gânduri mi-au fost generate de fragmentul postat mai jos. Cer scuze celor care l-au descoperit mai demult.

96 ANI de la UNIREA BASARABIEI cu ROMÂNIA

      Am rămas dator față de românii - moldoveni de pretutundeni. Din materialele postate veți vedea că nici la Constanța nu au fost uitați. Eu am participat, împreună cu alți membri, sub emblema:

      În continuare vă voi prezenta programul activității, vorbește mai bine decât mine, și fotografii din timpul desfășurării evenimentului unde veți vedea și o horă mare.

 






















   

CANTEMIRIȘTI SCOTOCITORI ai „D”-ului '69

Puteti citi o monografie a Colegiului Militar Liceal „Dimitrie Cantemir” accesând linkul.

    Ideea înfiinţării acestui liceu militar – unic în felul său în ţara noastră în acea vreme – a fost a lui Nicolae Filipescu (1862-1916) .
   Pe timpul cât a fost ministru de război (29 decembrie 1910 / 11 ianuarie 1911 – 28 martie 1912 / 10 aprilie 1912) în guvernul lui P.P. Carp, Nicolae Filipescu a însărcinat pe colonelul Lupescu, directorul şcolilor militare de pe lângă Ministerul de Război să studieze, în marile ţări industrializate (Germania, Franţa, Marea Britanie), unde existau câte un liceu militar modern, felul de organizare al acestora, rezultatele educative, fizice şi morale ale acestor instituţii.
    Alături de directorul superior al şcolilor militare, Nicolae Filipescu a cutreierat ţara în căutarea unei localităţi apropiate de cerinţele modelului şcolii active, care dădea o egală dezvoltare educaţiei morale, fizice şi intelectuale, în aer liber, în afara aglomeraţiei oraşelor. Într-un târziu în martie – aprilie 1912 s-a oprit la ideea înfiinţării acestui liceu în nord-vestul oraşului Târgovişte pe un platou de pe malul Ialomiţei, unde era ridicată de mai bine de 450 de ani unul din cele mai valoroase monumente de arhitectură medievală din Ţara Românească – Mănăstirea Dealu.
Prin raportul nr. 418 din 1 iunie 1912 al ministrului de război către şeful statului s-a cerut înfiinţarea Liceului Militar de la Mănăstirea Dealu.
    Piatra fundamentală a acestui liceu s-a pus în ziua de luni, 4 iunie 1912 în prezenţa autorităţilor centrale şi locale ale vremii. Pentru buna funcţionare a acestei şcoli, prin Înaltul Decret nr. 3056 din 9 iunie 1912 s-a aprobat Regulamentului Liceului Militar de la Mănăstirea Dealu.
    În iunie 1915 liceul a dat prima sa promoţie alcătuită din 24 de absolvenţi.
    Din 16 noiembrie 1916 s-a primit ordinul de evacuare a instituţiei la Iaşi din cauza ocupării teritoriului naţional de duşmani. O parte din elevi au urmat din 20 aprilie 1917 până în 1 iulie 1918 liceul militar reunit din garnizoana Dorohoi.
În noua conjunctură politică după Primul Război Mondial, Liceul Militar de la Mănăstirea Dealu şi-a reînceput activitatea în garnizoana Târgovişte, în vechiul local al şcolii.
    Prin raportul Ministerului de Război către Înalta Regenţă, ca un omagiu pentru ctitorul şcolii s-a hotărât prin Înaltul Decret nr. 163 din 29 ianuarie 1929 ca liceul să-şi schimbe denumirea în Liceul Militar „Nicolae Filipescu” de la Mănăstirea Dealu.
    Din 25 octombrie 1930, conform tradiţiei stabilite de înaintaşii săi, regele Carol al II-lea l-a înscris pe Mihai, fiul său şi Voievod de Alba-Iulia, în evidenţa liceului. Datorită noii situaţii, conform Înaltului Decret nr. 3322 din 2 octombrie 1930 şi publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 227 din 9 octombrie 1930 a fost schimbată uniforma elevilor asemenea celor din Regimentul de gardă.
    În Monitorul Oficial nr. 50 din 1 martie 1934 s-a publicat Statutul Liceului Militar “Nicolae Filipescu” de la Mănăstirea Dealu. Instituţia devenea proprietatea şefului statului.
În baza dispoziţiilor Decretelor – Legi nr. 3052 din 5 septembrie 1940 şi nr. 3072 din 7 septembrie 1940, Liceul Militar „Nicolae Filipescu” de la Mănăstirea Dealu s-a transformat în Colegiul Naţional  „Nicolae Filipescu” de la Mănăstirea Dealu. După cutremurul din noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1940 localul şcolii a suferit mari stricăciuni.
     În conformitate cu Ordinul 3530 al Subsecretariatului de Stat pentru armata de uscat din 13 noiembrie 1940 transmis cu Ordinul Direcţiilor Liceelor Militare nr. 10156 din 13 decembrie 1940, Colegiul Naţional  „Nicolae Filipescu” de la Mănăstirea Dealu s-a mutat în garnizoana Predeal, în localul  „Frăţiilor de Cruce”, fost Straja Ţării.
    După 23 august 1944, liceul s-a adaptat noilor condiţii, inclusiv a schimbat planul de învăţământ în conformitate cu noile cerinţe ale noului regim.
    În 1 iulie 1948 au fost desfiinţate toate  liceele militare din România.
    Preocuparea de a asigura ofiţeri bine pregătiţi s-a manifestat şi în condiţiile deosebite create în România după cel de-Al Doilea Război Mondial. În noua structură organizatorică a armatei noastre, realizată sub presiunea factorului extern sovietic şi în contextul instaurării sistemului politic comunist în România s-a accentuat treptat tendinţa lărgirii şi diversificării reţelei de instituţii  militare de învăţământ.
      La 27 iulie 1949, generalul-maior Mihail Florescu, şeful Direcţiei Superioare Politice a Armatei înainta Ministerului Apărării Naţionale propunerea de înfiinţare a unei „Şcoli Medii Militare (cu durata de 4 ani), echivalenta şcolii medii din învăţământul public”. Recrutarea tinerilor pentru această şcoală s-a făcut pe baza apartenenţei sociale, urmând a fi primiţi să studieze aici copii orfani din cel de-Al Doilea Război Mondial şi copii de muncitori şi ţărani săraci. S-au selecţionat 90 de elevi din clasa a VII-a a liceelor teoretice din întreaga ţară, numai 58 rămânând să înveţe în cadrul şcolii nou create. Dintre aceştia numai 6 erau fii de intelectuali.
     Şcoala a funcţionat ca gimnaziu un an, pentru acomodare. Uniforma elevilor a fost făcută după modelul uniformei pe care o aveau elevii Liceului Militar „Suvorov” din U.R.S.S.. Cât despre denumirea liceului, s-a ales numele lui Dimitrie Cantemir dintr-un şir lung de mari personalităţi ale istoriei: Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, loan Vodă cel Cumplit, Mihai Viteazul, Tudor Vladimirescu, Gheorghe Magheru, Nicolae Bălcescu.
     La data de 25 noiembrie 1949 s-a înfiinţat în orașul Roman prima instituţie liceală de învăţământ militar postbelic: Liceul Militar nr.1. Prin Ordinul Marelui Stat Major din 21 noiembrie 1949 se reglementează activitatea noului liceu, iar patronul spiritual al institutuţiei de învăţamânt se hotărăşte să devină Dimitrie Cantemir. Şcoala îşi deschide cursurile la 20 decembrie 1949, cu un număr de 51 de elevi repartizaţi în două clase.
     La data de 10 octombrie 1950 în baza Ordinului D.S.P.A. nr. 10167 din 28 septembrie 1950 Şcoala Militară Medie „Dimitrie Cantemir” se dizlocă din garnizoana Roman în garnizoana Predeal, în localul din Valea Râşnoavei, pe 11 octombrie a aceluiaşi an deschizându-se cursurile cu clasele a VIII-a si a IX-a.
      În ziua de 20 octombrie 1954 a fost terminată operaţiunea de mutare a şcolii din garnizoana Predeal în oraşul Breaza, în localul fostei Şcoli Politice nr. 1.
     Începând de la data de 1 februarie 1957 se schimbă denumirea Şcolii Militare Medii „Dimitrie Cantemir” în Liceul Militar „Dimitrie Cantemir”. În perioada 1949 – 1960 liceul a fost absolvit de 1062 elevi. Între anii 1960 – 1962 liceul a fost desfiinţat. Începând de la data de 1 iulie 1962, Liceul Militar „Dimitrie Cantemir” a fost reînfiinţat, urmând ca, între anii 1962 – 1968, liceul să funcţioneze cu o durată a învăţământului de doi ani, cursurile desfăşurându-se pentru clasele a X-a si a XI-a.Începând cu anul şcolar 1968 – 1969 liceul se organizează pe patru ani, selecţionând elevi începând cu clasa a IX-a. După Revoluția din decembrie 1989, învăţământul militar a cunoscut importante restructurări şi reorientări, la data de 1 decembrie 1999, Liceul Militar „Dimitrie Cantemir” dobândind statutul de Colegiu Militar Liceal.

Pentru mai multe informații accesați linkul:
http://www.cantemircml.ro/docs/monografie.pdf