CANTEMIRIȘTI SCOTOCITORI ai „D”-ului '69

Puteti citi o monografie a Colegiului Militar Liceal „Dimitrie Cantemir” accesând linkul.

    Ideea înfiinţării acestui liceu militar – unic în felul său în ţara noastră în acea vreme – a fost a lui Nicolae Filipescu (1862-1916) .
   Pe timpul cât a fost ministru de război (29 decembrie 1910 / 11 ianuarie 1911 – 28 martie 1912 / 10 aprilie 1912) în guvernul lui P.P. Carp, Nicolae Filipescu a însărcinat pe colonelul Lupescu, directorul şcolilor militare de pe lângă Ministerul de Război să studieze, în marile ţări industrializate (Germania, Franţa, Marea Britanie), unde existau câte un liceu militar modern, felul de organizare al acestora, rezultatele educative, fizice şi morale ale acestor instituţii.
    Alături de directorul superior al şcolilor militare, Nicolae Filipescu a cutreierat ţara în căutarea unei localităţi apropiate de cerinţele modelului şcolii active, care dădea o egală dezvoltare educaţiei morale, fizice şi intelectuale, în aer liber, în afara aglomeraţiei oraşelor. Într-un târziu în martie – aprilie 1912 s-a oprit la ideea înfiinţării acestui liceu în nord-vestul oraşului Târgovişte pe un platou de pe malul Ialomiţei, unde era ridicată de mai bine de 450 de ani unul din cele mai valoroase monumente de arhitectură medievală din Ţara Românească – Mănăstirea Dealu.
Prin raportul nr. 418 din 1 iunie 1912 al ministrului de război către şeful statului s-a cerut înfiinţarea Liceului Militar de la Mănăstirea Dealu.
    Piatra fundamentală a acestui liceu s-a pus în ziua de luni, 4 iunie 1912 în prezenţa autorităţilor centrale şi locale ale vremii. Pentru buna funcţionare a acestei şcoli, prin Înaltul Decret nr. 3056 din 9 iunie 1912 s-a aprobat Regulamentului Liceului Militar de la Mănăstirea Dealu.
    În iunie 1915 liceul a dat prima sa promoţie alcătuită din 24 de absolvenţi.
    Din 16 noiembrie 1916 s-a primit ordinul de evacuare a instituţiei la Iaşi din cauza ocupării teritoriului naţional de duşmani. O parte din elevi au urmat din 20 aprilie 1917 până în 1 iulie 1918 liceul militar reunit din garnizoana Dorohoi.
În noua conjunctură politică după Primul Război Mondial, Liceul Militar de la Mănăstirea Dealu şi-a reînceput activitatea în garnizoana Târgovişte, în vechiul local al şcolii.
    Prin raportul Ministerului de Război către Înalta Regenţă, ca un omagiu pentru ctitorul şcolii s-a hotărât prin Înaltul Decret nr. 163 din 29 ianuarie 1929 ca liceul să-şi schimbe denumirea în Liceul Militar „Nicolae Filipescu” de la Mănăstirea Dealu.
    Din 25 octombrie 1930, conform tradiţiei stabilite de înaintaşii săi, regele Carol al II-lea l-a înscris pe Mihai, fiul său şi Voievod de Alba-Iulia, în evidenţa liceului. Datorită noii situaţii, conform Înaltului Decret nr. 3322 din 2 octombrie 1930 şi publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 227 din 9 octombrie 1930 a fost schimbată uniforma elevilor asemenea celor din Regimentul de gardă.
    În Monitorul Oficial nr. 50 din 1 martie 1934 s-a publicat Statutul Liceului Militar “Nicolae Filipescu” de la Mănăstirea Dealu. Instituţia devenea proprietatea şefului statului.
În baza dispoziţiilor Decretelor – Legi nr. 3052 din 5 septembrie 1940 şi nr. 3072 din 7 septembrie 1940, Liceul Militar „Nicolae Filipescu” de la Mănăstirea Dealu s-a transformat în Colegiul Naţional  „Nicolae Filipescu” de la Mănăstirea Dealu. După cutremurul din noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1940 localul şcolii a suferit mari stricăciuni.
     În conformitate cu Ordinul 3530 al Subsecretariatului de Stat pentru armata de uscat din 13 noiembrie 1940 transmis cu Ordinul Direcţiilor Liceelor Militare nr. 10156 din 13 decembrie 1940, Colegiul Naţional  „Nicolae Filipescu” de la Mănăstirea Dealu s-a mutat în garnizoana Predeal, în localul  „Frăţiilor de Cruce”, fost Straja Ţării.
    După 23 august 1944, liceul s-a adaptat noilor condiţii, inclusiv a schimbat planul de învăţământ în conformitate cu noile cerinţe ale noului regim.
    În 1 iulie 1948 au fost desfiinţate toate  liceele militare din România.
    Preocuparea de a asigura ofiţeri bine pregătiţi s-a manifestat şi în condiţiile deosebite create în România după cel de-Al Doilea Război Mondial. În noua structură organizatorică a armatei noastre, realizată sub presiunea factorului extern sovietic şi în contextul instaurării sistemului politic comunist în România s-a accentuat treptat tendinţa lărgirii şi diversificării reţelei de instituţii  militare de învăţământ.
      La 27 iulie 1949, generalul-maior Mihail Florescu, şeful Direcţiei Superioare Politice a Armatei înainta Ministerului Apărării Naţionale propunerea de înfiinţare a unei „Şcoli Medii Militare (cu durata de 4 ani), echivalenta şcolii medii din învăţământul public”. Recrutarea tinerilor pentru această şcoală s-a făcut pe baza apartenenţei sociale, urmând a fi primiţi să studieze aici copii orfani din cel de-Al Doilea Război Mondial şi copii de muncitori şi ţărani săraci. S-au selecţionat 90 de elevi din clasa a VII-a a liceelor teoretice din întreaga ţară, numai 58 rămânând să înveţe în cadrul şcolii nou create. Dintre aceştia numai 6 erau fii de intelectuali.
     Şcoala a funcţionat ca gimnaziu un an, pentru acomodare. Uniforma elevilor a fost făcută după modelul uniformei pe care o aveau elevii Liceului Militar „Suvorov” din U.R.S.S.. Cât despre denumirea liceului, s-a ales numele lui Dimitrie Cantemir dintr-un şir lung de mari personalităţi ale istoriei: Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, loan Vodă cel Cumplit, Mihai Viteazul, Tudor Vladimirescu, Gheorghe Magheru, Nicolae Bălcescu.
     La data de 25 noiembrie 1949 s-a înfiinţat în orașul Roman prima instituţie liceală de învăţământ militar postbelic: Liceul Militar nr.1. Prin Ordinul Marelui Stat Major din 21 noiembrie 1949 se reglementează activitatea noului liceu, iar patronul spiritual al institutuţiei de învăţamânt se hotărăşte să devină Dimitrie Cantemir. Şcoala îşi deschide cursurile la 20 decembrie 1949, cu un număr de 51 de elevi repartizaţi în două clase.
     La data de 10 octombrie 1950 în baza Ordinului D.S.P.A. nr. 10167 din 28 septembrie 1950 Şcoala Militară Medie „Dimitrie Cantemir” se dizlocă din garnizoana Roman în garnizoana Predeal, în localul din Valea Râşnoavei, pe 11 octombrie a aceluiaşi an deschizându-se cursurile cu clasele a VIII-a si a IX-a.
      În ziua de 20 octombrie 1954 a fost terminată operaţiunea de mutare a şcolii din garnizoana Predeal în oraşul Breaza, în localul fostei Şcoli Politice nr. 1.
     Începând de la data de 1 februarie 1957 se schimbă denumirea Şcolii Militare Medii „Dimitrie Cantemir” în Liceul Militar „Dimitrie Cantemir”. În perioada 1949 – 1960 liceul a fost absolvit de 1062 elevi. Între anii 1960 – 1962 liceul a fost desfiinţat. Începând de la data de 1 iulie 1962, Liceul Militar „Dimitrie Cantemir” a fost reînfiinţat, urmând ca, între anii 1962 – 1968, liceul să funcţioneze cu o durată a învăţământului de doi ani, cursurile desfăşurându-se pentru clasele a X-a si a XI-a.Începând cu anul şcolar 1968 – 1969 liceul se organizează pe patru ani, selecţionând elevi începând cu clasa a IX-a. După Revoluția din decembrie 1989, învăţământul militar a cunoscut importante restructurări şi reorientări, la data de 1 decembrie 1999, Liceul Militar „Dimitrie Cantemir” dobândind statutul de Colegiu Militar Liceal.

Pentru mai multe informații accesați linkul:
http://www.cantemircml.ro/docs/monografie.pdf

NE PROSTESC UNII ÎN MOD CONTINUU

      
     Transmit acest decupaj dintr-un articol scris de Ion Măldărescu în Revista Art Emis deoarece îmi completează o anume stare de spirit. O veți descoperi în context.
     I-am înjurat cu vorbe pe moderatorii și politicienii care sesizau cu „mândrie” apariția unui tricolor la manifestările ungurești din acest an. Adică voiau să mă prostească. Am bănuit de atunci că e un act de îndrăzneală. Veți vedea!
Până atunci, vă mai spun că am cunoscut-o în direct pe Sabina și pe bunica ei chiar în localitatea de reședință, Covasna. Când stai de vorbă la fața locului vezi că nimic nu-i ca la televizor și numai acolo poți vedea adevărații români și adevăratele lor suferințe. Sunt străini în țara lor.
    Enervant e că după ce ne prostesc ungurii, vin ai noștri să ne prostească și mai tare. Până la articol, câteva poze cu Sabina. Am participat la mitingul de susținere organizat la Constanța.
http://www.replicaonline.ro/constanta-miting-de-sustinere-a-elevei-sabina-eleva-cu-bentita-tricolora-108675/media/













  De ce atâta ură?”

        Cine nu-şi aminteşte de Sabina Elena, fetiţa care a avut curajul să poarte bentiţa tricoloră de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni? În acest an, la 15 martie, la Sfântu Gheorghe, maghiarii îşi sărbătoreau, în voie, ziua lor - a ungurilor -, purtând drapelele unui stat străin şi a unui ţinut românesc metamorfozat în ţară a 150 de secui declaraţi la ultimul recensământ. În aceeaşi zi, un copil român s-a fotografiat, tot la Sfântu Gheorghe, înfăşurat în drapelul României. Ce îndrăzneală? Cum şi-a permis aşa ceva în Ţara Lui? A ajuns ținta, nu doar a extremiştilor iredentişti unguri, ai adepţilor Jobbik, ci chiar a unui membru al Parlamentului României, deputatul U.D.M.R. Marko Attila (condamnat la trei ani de închisoare, cu executare). care a declarat cu nonşalanţă: „copilul a făcut mai mult rău cu gestul lui decât cei care au reacționat”, sugerând astfel că amenințările cu moartea primite de copilul Cosmin ar fi justificate şi sunt consecinţe ale gestului său. Marko Attila are şi neobrăzarea să aprobe voalat ameninţările cu bătaia şi moartea, adresate copilului: „Astfel de reacții sunt condamnabile, dar oare este întâmplător că această faptă este săvârștită de un copil cu vârsta sub 14 ani, deoarece ei nu pot fi trași la răspundere potrivit Codului Penal”. Cu alte cuvinte, odiosul personaj insinuează că băiatul este norocos că nu este major, altfel ar fi răspuns penal pentru gestul său. U.D.M.R. se face că nu aude! Guvernul României nu vede, nu aude! Culmea obrăzniciei - tolerată de Guvernul României - pentru a ţine isonul duşmanilor românilor din România, cotidianul de limbă maghiară „Kronika” din Covasna, într-un articol semnat de Bíró Blanka titrează online: „Un nou provocator cu drapel la Sfântu Gheorghe”, mai departe, acuzându-i pe susţinătorii copilului român de... extremism, în timp ce ungurii care l-au amenințat cu bătaia şi chiar cu moartea pe Cosmin ar fi mieluşei nevinovaţi. Guvernul României nu vede, nu aude!

       Anul trecut, eleva Sabinei Elena a primit amenințări cu moartea pentru că a purtat o bentiță tricoloră la școală. Care a fost rezultatul suferinţelor ei şi reacţia autorităţilor statului român? Citiţi: „Fapta dirigintei de clasa de a solicita elevei Sabina Elena să nu mai poarte o bentiţă tricoloră în incinta unităţii de învăţămant, respectiv fapta de a deposeda eleva de bentiţă, constituie discriminare prin încălcarea dreptului la demnitate, pe criteriul convingerii, potrivit art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 15 din O.G. 137/2000, modificată si republicată. Se aplică reclamatei amenda contravenţionala în cuantum de 400 lei. Vot: în unanimitate a celor prezenţi. De asemenea, prin aceaşi hotărâre s-a decis ca directorul şcolii a săvârşit prin comportamentul său pasiv, respectiv neadecvat o faptă de discriminare, constând în tratamentul injust la care a fost supusă petenta (art. 2 alin. 4 coroborat cu art. 15 din O.G. 137/2000). Se aplică reclamatului amenda contravenţională în cuantum de 400 lei”. Şi cu asta, basta! Dar cu onoarea „nereperată” a Sabinei cum rămâne domnilor guvernanţi? În astfel de cazuri, nu doar Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (C.N.C.D.) trebuie să reacţioneze. Parchetul General trebuie să se autosesizeze, siguranţa unui cetăţean al României fiind în pericol. Cei doi copii ar trebui premiaţi. Preşedintele României se preface că nu vede. Guvernul României nu aude!

Un strop de istorie

      Sentimentul antiromânesc maghiar are antecedente condamnabile, care au reîncolţit în capetele conducătorilor Ungariei de azi. Kossuth Lajos, fost guvernator - de facto - al Ungariei în timpul revoluţiei de la 1848, plecând de la ideea unei supremaţii maghiare, a refuzat să acorde drepturi românilor, declarând „În Ungaria nouă poate exista numai o singură naţiune politică - cea maghiară. Popoarele nemaghiare sunt naţionalităţi care se pot bucura de toată egalitatea în faţa legii şi un anumit grad de autonomie în religie şi învăţământ, dar nu vor putea deveni niciodată naţiune politică, întrucât aceasta ar putea să destrame integritatea teritorială a Ungariei”. Despre cruzimile şi crimele comise de trupele horthyste împotriva românilor din Ardealul ocupat în 1940 a scris pe larg americanul Milton G. Lehrer în lucrarea sa, „Ardealul, pământ românesc”. Adepţii Jobbik, dar şi Coloana a V-a a extremiştilor maghiari urmează cu sfinţenie sfaturile lui Ducso Csaba, înscrise în mizerabilul manifest „Nincs kegyelem!”. Atunci de ce ne mirăm că se întâmplă ceea ce trăim în secolul al XXI-lea? De condamnat sunt cei din conducerea României, ca şi ipocriţii de la Bruxeeles, care încurajează sau se prefac că nu văd. Qui prodest? Noi, românii, vrem să trăim în bună înţelegere cu toţi locuitorii ţării. E tara noastră!

BASARABIA

        Joi, 27 martie, în cele mai importante orașe din România și Republica Moldova va fi celebrată împlinirea a 96 de ani de la Unire.

       Cu această ocazie nu pot spune decât că mă gândesc la istoria învățată sau auzită.

       Îi salut cu drag pe basarabeni și le urez succes în lupta afirmării naționale. Tot cu drag îi salut și pe cei de la Filiala Constanța - Pro Basarabia și Bucovina.

      Mai bine decât dumnealor nu am cum vorbi eu. De aceea le dau „cuvântul”. Mai inserez și un documentar emoționant.

 http://www.probasarabiasibucovina.ro/#

ARTA-I, ARTĂ!

       Acest link nu are nicio legătură cu evenimentele „războinice” din sud-estul Europei. O plimbare profesionistă prin Kremlin, ca și prin oricare alt loc istoric de pe mapamond, nu e chiar de colo. Cer scuze celor care deja au făcut-o.

http://romanian.ruvr.ru/kremlin_rus/

O zi magică

Am găsit întâmplător acest articol. Mi-a plăcut foarte mult, nu foarte tare, așa încât, în speranța că va plăcea și altora, l-am postat pe blog. 

Dimineaţa clipea obosită din genele sale lungi de nori. Sâmbăta se arăta luminoasă, intuind parcă bucuria călătoriei ce va sosi. Împreună cu doamnele profesoare Popescu Liliana şi Nae Adriana, am pornit la drum prin Bucureştiul abstract şi arămiu. Prima oprire: Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”. Impunător şi mândru, se înalţă plin de gloria trecutului românilor. Pornind de la descoperirea focului, românul parcurge un traseu presărat cu greutăţi şi victorii. Personalul bine documentat, dioramele şi materialul istoric ce se regăseşte doar la câteva muzee de prestigiu din Europa (Luvru, British Museum) ne-a fascinat.  Deşi drama războiului este clară şi vie în amintirea/memoria comună a tuturor,  generaţiile postbelice nu vor înţelege niciodată cât de multe vieţi s-au jertfit pentru ţară. Asistând la diorama cu Războiul de Indepenţă al românilor, am simţit o umbră a nesiguranţei, curajului tremurat din vocile soldaţilor dar şi a speranţei, o umbră ce ne-a adăpostit pentru câteva momente sub aripa ei de amintiri.

Ziua trecea încet prin spectrul de gânduri şi zâmbete. În autocar, veselia copiilor de a cincea, ghiocei ce abia au scos capul la lumină, ne eclipsa încă o dată seriozitatea. Ei, nici chiar aşa..!  După ce am vizitat Mitropolia, cu porumbeii ei sidefaţi şi aerul ce apropie cerul de pământ, ne-am oprit în Parcul Carol. Acolo,  până şi frunzele arămii  au intrat în jocul nostru! Deşi am stat puţin, oprirea în parcul primitor şi auriu ne-a oferit încă un prilej de bucurie.  Aerul rece şi bun ca dulceaţa de gutui a bunicii radia din parc şi se oglindea pe chipurile noastre de copii ai cerului şi pământului.  Am jucat badminton  chiar lângă Muzeul Industrial, pe care n-am apucat să-l vedem. Dar acesta este încă un motiv să mai revenim în braţele deschise ale Bucureştiului.

În timp ce autocarul tremura încet, oftând la fiecare oprire, impresii şi gânduri de toamnă erau schimbate. Poşta gândurilor era foarte ocupată în ziua aceea se pare. Soarele, foarte zâmbitor, privea cu regret la jocul nostru.

Ziua aceea a fost magică. Parcă cerul ne-a zambit şi, luminos, a vegheat asupra noastră. Înapoi în autocar, aşteptând să ajungem acasă, perdelele roşiatice au fost trase şi somnul a poposit pe genele noastre visătoare.  Soarele dispăruse demult, lăsând locul întunericului nestatornic. Autocarul purta o ceată de copii înstelaţi, liniştiţi, visând şi retrăind acea zi.

Alecu Bianca Maria, clasa a VIII-a B,  Şcoala H.M. Berthelot

Profesori coordonatori: Popescu Liliana şi Nae Adriana

O ȘTIRE DE MARE IMPORTANȚĂ

 "Zeci de mii de ţigani au protestat ieri într-una din cele mai sărace regiuni din România", a titrat azi CNN, cu referire la marşul organizat de secui în Harghita şi Covasna. Se pare că redactorii CNN au fost induşi în eroare de mustăţile tipic secuieşti, care nu sunt cu nimic diferite de cele tradiţionale ale ţiganilor. 

În articol se precizează că "ţiganii" au mărşăluit pentru a cerşi în grup. "Individual, cerşesc bani sau mâncare. Odată adunaţi câteva zeci de mii, pretenţiile lor cresc: cerşesc bani direct de la Guvern, dar şi teritorii întregi, pe care să le conducă după bunul lor plac. O mentalitate care nu-şi are locul în Europa secolului XXI", apreciază jurnaliştii americani. 

Americanii militează pentru integrarea lor în societate, în primul rând prin alfabetizare. Asta după ce au constatat că peste 90% dintre cei care au mărşăluit nu numai că nu cunosc limba engleză, dar nu sunt în stare să se exprime nici măcar în română. Mai mult, marea lor majoritate nu deţin noţiuni elementare de istorie sau geografie. "Trăiesc în secolul greşit!", au spus jurnaliştii CNN despre ei.

I love America !!!
  Szeretem Ameriká!!!