O zi magică

Am găsit întâmplător acest articol. Mi-a plăcut foarte mult, nu foarte tare, așa încât, în speranța că va plăcea și altora, l-am postat pe blog. 

Dimineaţa clipea obosită din genele sale lungi de nori. Sâmbăta se arăta luminoasă, intuind parcă bucuria călătoriei ce va sosi. Împreună cu doamnele profesoare Popescu Liliana şi Nae Adriana, am pornit la drum prin Bucureştiul abstract şi arămiu. Prima oprire: Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”. Impunător şi mândru, se înalţă plin de gloria trecutului românilor. Pornind de la descoperirea focului, românul parcurge un traseu presărat cu greutăţi şi victorii. Personalul bine documentat, dioramele şi materialul istoric ce se regăseşte doar la câteva muzee de prestigiu din Europa (Luvru, British Museum) ne-a fascinat.  Deşi drama războiului este clară şi vie în amintirea/memoria comună a tuturor,  generaţiile postbelice nu vor înţelege niciodată cât de multe vieţi s-au jertfit pentru ţară. Asistând la diorama cu Războiul de Indepenţă al românilor, am simţit o umbră a nesiguranţei, curajului tremurat din vocile soldaţilor dar şi a speranţei, o umbră ce ne-a adăpostit pentru câteva momente sub aripa ei de amintiri.

Ziua trecea încet prin spectrul de gânduri şi zâmbete. În autocar, veselia copiilor de a cincea, ghiocei ce abia au scos capul la lumină, ne eclipsa încă o dată seriozitatea. Ei, nici chiar aşa..!  După ce am vizitat Mitropolia, cu porumbeii ei sidefaţi şi aerul ce apropie cerul de pământ, ne-am oprit în Parcul Carol. Acolo,  până şi frunzele arămii  au intrat în jocul nostru! Deşi am stat puţin, oprirea în parcul primitor şi auriu ne-a oferit încă un prilej de bucurie.  Aerul rece şi bun ca dulceaţa de gutui a bunicii radia din parc şi se oglindea pe chipurile noastre de copii ai cerului şi pământului.  Am jucat badminton  chiar lângă Muzeul Industrial, pe care n-am apucat să-l vedem. Dar acesta este încă un motiv să mai revenim în braţele deschise ale Bucureştiului.

În timp ce autocarul tremura încet, oftând la fiecare oprire, impresii şi gânduri de toamnă erau schimbate. Poşta gândurilor era foarte ocupată în ziua aceea se pare. Soarele, foarte zâmbitor, privea cu regret la jocul nostru.

Ziua aceea a fost magică. Parcă cerul ne-a zambit şi, luminos, a vegheat asupra noastră. Înapoi în autocar, aşteptând să ajungem acasă, perdelele roşiatice au fost trase şi somnul a poposit pe genele noastre visătoare.  Soarele dispăruse demult, lăsând locul întunericului nestatornic. Autocarul purta o ceată de copii înstelaţi, liniştiţi, visând şi retrăind acea zi.

Alecu Bianca Maria, clasa a VIII-a B,  Şcoala H.M. Berthelot

Profesori coordonatori: Popescu Liliana şi Nae Adriana