Filiala Constanţa a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria” a fost onorată şi în acest an de invitaţia Comandantulului Garnizoanei Constanţa, contraamiral de flotilă dr. Alexandru Mîrşu, de a participa la festivitatea dedicată “Zilei Imnului Naţional al României”, organizată pe esplanada din faţa Comandamentului Flotei, în data de 29 iule 2012.
Din întâmplare, această activitate s-a suprapus cu o alta, de mare interes, referendumul naţional pentru demiterea preşedinelui ţării. Din această cauză, delegaţia „Cultului” a fost mai restrânsă, mulţi dintre noi fiind angrenaţi şi în această acţiune. Reamintesc că “Ziua Imnului” a fost stabilită prin Legea nr. 99/1998 şi, în conformitate cu această lege, ceremonialul militar, ca de fiecare dată în astfel de momente, a încântat asistenţa prin intonarea unor melodii de către fanfara garnizoanei şi a defilării Gărzii de onoare.
Armata rămâne instituţia de bază nu numai ca purtătoare a simbolurilor naţionale, ci şi a intereselor ţării în teatrele de operaţii din afara graniţelor. Dacă mulţi români nu înţeleg ideea de identitate naţională decât dacă se aplică în ţară, armata are scris pe haină şi în suflet ROMÂNIA, oriunde s-ar afla.Cred că “Imnul” merită o scurtă istorioară, de aceea o şi fac. Nu sunt singurul şi nici nu am pretenţia de a fi exahaustiv în această acţiune. Nu-mi mai aduc aminte dezbaterile din parlament pe această temă, dacă şi ce propuneri au mai fost, dar cert este că acest poem cântat „Deşteaptă-te, române”, a fost nominalizat şi aprobat odată cu Constituţia ţării, prin referendumul naţional din 8 decembrie 1991.
Oare are motive întemeiate de a ocupa un asemenea onorant loc? Azi vedem adevărate controverse pe marginea acestui simbol naţional. Ba că-i prea lung (imnul Greciei are 158 de strofe), ba că-i greoi (încercaţi să memoraţi versuri din imnurile anterioare!) şi, cel mai mult, îi deranjează pe unii versul „Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,” pe motiv că: până când să ne mai deşteptăm?, iar “somnul cel de moarte” ar induce pesimism.
Cei care se văd deasupra versurilor “Imnului” (în general, mai sunt şi alte controverse) sunt lesne de descoperit. Suntem o ţară bogată cu popor sărac. România este una din ţările cu cea mai ridicată rată a sărăciei din Europa. Un învăţat, îmi scapă numele, spune că nu există popor sărac, ci prost condus. Păi, cei despre care v-am spus sunt cei care au condus ori conduc şi acoliţii lor întru jaf.
Din păcate, mulţi naivi nu văd în acest demers al denigrării grosolana formă de manipulare. Distrugem simboluri naţionale, distrugem tradiţii, bagatelizăm Revoluţia şi alte momente istorice, culpabilizăm poporul că nu-i în stare de nimic şi-l aducem la stare de blazare. De aici, conducem cum vrem. Asta-i măreaţa politică de azi! Să nu uit! Dacă nu era nominalizat în “Constituţie”, până acum nici noi nu am mai fi ştiut care-i imnul de stat, cum s-a mai întâmplat la diferite evenimente internaţionale, unde, dacă nu mă înşel, ni s-a pus şi imnul Ungariei.Tot ca o paranteză, de la adoptarea “Constituţiei” până la emiterea legii pentru “Ziua Imnului” a trebuit să treacă şapte ani.
Un cântec poate fi mai puternic decât forma statală, decât ideologia, decât politica, dacă în el se regăsesc milioane de oameni. Şi acest imn, în afara versurilor, a exprimat încă de la facere o stare de spirit. De aceea sperie! Nu există o altă creaţie literară, la români, cu o încărcătură istorică atât de mare.
Iată o mărturie a soţiei poetului: „El nu s-a culcat, ci s-a aşezat la masa de scris şi a scris până târziu, după ce se făcuse ziuă. Mai sculându-se din când în când, de la masă, şi plimbându-se prin odaie, citind ceea ce scrisese. Erau strofele din Deşteaptă-te, române!” Această stare de spirit a avut-o după întoarcerea, cu delegaţia Braşovului, de la adunarea de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, din mai 1848. De altfel, „febra” sa creatoare este reflectată chiar prin titlu: “Un răsunet”. Acest poem devine imn revoluţionar, fiind numit de Nicolae Bălcescu “Marseilleza românilor”.
Nici Eminescu nu trece nepăsător faţă de poetul versurilor în cauză: „Mureşan scutură lanţul cu-a lui voce ruginită, / Rumpe coarde de aramă cu o mână amorţită, / Cheamă piatra să învie ca şi miticul poet, / Smulge munţilor durerea, brazilor destinul spune, / Şi bogat în sărăcia-i ca un astru el apune, / Preot deşteptării noastre, semnelor vremii profet.”
De la 1848 până azi, am numărat vreo şapte mari evenimente politico-militare, care ne-au croit o altă soartă. La majoritatea din ele, s-a cântat spontan „Deşteaptă-te, române!”, de cele mai multe ori de o masă de oameni încălţată în obiele şi opinci, despre care eu nu am găsit în istorie momente în care s-ar putea spune că au dus-o bine.Nu scapă a sublinia influenţa mobilizatoare a acestui cântec nici Vartan Arachelian, în cartea „Toamna pătimirii noastre”: „Simţind iminenţa atacului, eroii Regimentului 40 Infanterie, eroii de la Amzacea, au cerut steagul regimentului. Sub ploaia de obuze, în timp ce muzica intona Deşteaptă-te române!, toţi au jurat că nimic nu-i va face să dea înapoi în faţa puhoiului duşman. Şi aveau să se ţină de cuvânt.” Pe acest aliniament s-a stopat pentru o scurtă perioadă înaintarea în „pas de defilare” a trupelor germano-bulgare în toamna anului 1916 pe teritoriul Dobrogei.
Cei care contestă acest imn şi-or fi pus întrebarea, printre altele, de ce regimul comunist a interzis acest cântec patriotic după abdicarea Regelui Mihai în anul 1947? Ştiu însă, mi s-a întâmplat direct, că unii din „produsele noii epoci” cred că cei mai mulţi dintre noi au auzit despre acest poem doar în Decembrie ’89. Ei, în mod sigur, da! Eu auzisem, atunci nu acum, că acesta s-a cântat şi la revolta muncitorilor braşoveni din 15 noiembrie 1987.
De istorioara acestui poem cântat mai este legat şi numele unei personalităţi de seamă a culturii româneşti, Anton Pann. Cei mai mulţi îi atribuie paternitatea melodiei. Cert este că viitorul imn naţional a fost cântat prima dată în public pe 29 iulie 1848 (la 18 zile de la izbucnirea revoluţiei), în Parcul “Zăvoi” din Râmnicu Vâlcea, sub bagheta acestuia.E lesne de înţeles de ce se serbează în această zi.
Dacă parcurgem toate strofele acestei poezii (unsprezece!, din care, la ocazii festive, se interpretează strofele 1,2,4 şi 11), vom observa că nu se imploră sau preamăreşte puterea divină, ca în imnurile altor ţări, însă ne defineşte religios: „Preoţi, cu crucea-n frunte! căci oastea e creştină, / Deviza-i libertate şi scopul ei prea sfânt.”
Se evocă măreţe figuri ale neamului, Mihai, Ştefan, Corvin, ca suport al îndemnului: ”Uniţi-vă în cuget , uniţi-vă-n simţiri!” Mai găsim, în strofele acestuia, îndemnul de a ne respecta pe noi înşine, de a fi demni chiar şi în sarăcia noastră. A mai considerat, probabil, că Dumnezeu ne-a dat de toate, rămânându-ne doar nouă strădania de a ne băga în traistă.
Cdor. av. (rtr.) Pavel Oţelea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu