HRISTOS A ÎNVIAT!

       Astăzi, 20 aprilie, am umblat teleleu prin soare cu opțiunea Faleza Constanței. În drum spre obiectiv am desoperit, de la distanță, ceea ce se anunța zilele trecute în presă. 
„România câştigă peste 40.000 de turişti 
Cele peste 40 de nave de croazieră cu turişti americani şi germani, programate să ajungă în acest an la Odessa, şi-au schimbat destinaţia din cauza situaţiei tensionate din Ucraina şi vor ajunge la Constanţa. Astfel, primul vas de pasageri, cu peste 1.000 de turişti americani la bord, va acosta mâine în dana portului.” Va crește, cât de cât, PIB-ul Constanței!  

      Tot de la distanță, i-am făcut câteva poze, nu prea reușite, pe care le inserez.

      Acum, de aproape, vă prezint și noua pardoseală din Piața Ovidiu. Dacă aici veți vedea puțină lume și nici un automobil, pe faleză erau!

      Închei cu un buchet de flori și cu ceva ce s-ar întreba oricine, la un moment dat.

      Sper că nu mi-o luați în nume de rău. Dacă da, la comentarii!
 

(402-22.IV.1998) PAŞTI

          Bun găsit, stimaţii mei companioni. 
          Multă lume m-a întrebat cum se spune corect: Paşti sau Paşte. Răspund pe scurt astfel: sărbătoarea are în originile sale – dacă trecem de etapa ebraică "pesah" – şi acea azimioară numită pască (dupa opinia etnologului Simion Florea Marian; alţi cercetători sunt de părere că mielul jertfit purta acest nume, de "pască"). La plural, acest cuvînt face "paşti": o pască, două paşti, conform unei alternanţe obişnuite în româneşte, cum e şi în verbul a paşte: "să pască, să paşti" sau a naşte: "să nască, să naşti" etc. Aşadar, Paşti e pluralul de la pască. Resimţit, în mod normal, ca un plural, vorbitorii au căutat, cînd era vorba de sărbătoarea într-ale cărei zile ne aflăm, au căutat singularul, şi astfel a fost derivat singularul "Paşte", spunîndu-se, firesc, fie "sărbătorile de Paşti", fie "sărbătoarea Paştelui". Amîndouă formele sunt la fel de corecte, şi alte subtilităţi peaceastă temă nu au substanţă, e o falsă problemă.
          Spre a vă convinge suplimentar că aceste două forme sunt folosite aleatoriu, ori una ori alta, fără vreo deosebire de sens, am cules din din Dicţionarul limbii române al Academiei (dicţionarul tezaur), cîteva atestări ale cuvîntului în limba veche, unde le găsim în mod egal pe amîndouă. La Coresi aflăm "Paştile" ("Acestea sunt Paştile de bucurie şi de veselie"), ca şi la Varlaam ("mieluşelul Paştilor"), dar în marea Biblie de la 1688 găsim "Paştele"  ("Va face Paştele Domnului în luna a doua într-a patrasprăzecea zi"). Venind mai încoace, la Coşbuc găsim "Paşti" ("Era după Paşti şi era un timp bun"), dar la Negruzzi, Hasdeu sau Delavrancea, "Paştele": iată un citat din Hasdeu: "Ţara mai întîi de toate; Paştele mai pe urmă!"). Şi la scriitorii moderni găsim ambele forme, aşa că, repet, sunt deopotrivă corecte, una fiind percepută ca singular, alta ca plural.
          În aceeaşi ordine de idei, aş mai avea de adăugat că există şi un nume de persoană, destul de frecvent în multe ţări, inclusiv a noastră, legat de sărbătoarea Paştelui. E vorba de numele Pascal, foarte obişnuit în româneşte sub forma Pascu. Iniţial, el era atribuit îndeobşte celor născuţi în această perioadă. Originea numelui e uşor depistabilă: ea se află în adjectivul latinesc paschalis (derivat din substantivul pascha) şi care înseamnă "pascal", "de Paşti", ceva care ţine de sărbătoarea Paştilor. În documente româneşti, numele Pascal apare de pe la 1428, iar la 1441 găsim deja varianta autohtonă Pascu.
          Cu ce să închei mai bine, decît cu un gînd frumos şi nobil?:
          "Omul nu este decît o trestie, cea mai plăpîndă din natură: dar este o trestie cugetătoare. Un abur, o picătură de apă e destul ca să-l ucidă. Însă în cazul în care universul l-ar strivi, omul încă ar fi mai presus decît ceea ce-l ucide, pentru că el ştie că moare".
          Acest gînd a fost pus pe hîrtie, acum peste 300 de ani, de marele filosof francez Blaise PASCAL.

George PRUTEANU

        Așadar, Paște sau Paști? In DOOM si DEX găsim precizările de mai jos, în legătura cu substantivul propriu “Paste/Pasti” (la care am adăuga și cuvăntul “pasca”, pentru că provine din acelaşi etimon (cuvănt de origine) latinesc și pentru a ne aminti că forma corectă de genitiv-dativ este “pascăi”):

DOOM (Dicţionarul ortografic, ortoepic si morfologic al limbii romane), 2005:

!paște/paști (păine sfintită) s.n.pl.art. paștele/paștile

!Paște (sărbătoare) s.propriu m.pl.Paști (doi Paști, dar pl.n. Sfintele Paști)

!pasca (prajitură, păine nedospită) s.f., g.-d. art. Pascăi

DEX (Dicţionarul explicativ al limbii române) precizează diversele sensuri ale cuvântului și etimologia:

PAȘTI s. m.  1. Sărbătoare religioasă celebrată de creștini în amintirea Învierii lui Hristos, iar de evrei în amintirea eliberării acestora din robia egipteanaă. ◊ Expr. Nu e în toate zilele Paști sau o dată pe an e Paști = nu se petrec în fiecare zi evenimente deosebite. Din an în Paști sau din joi în Paști, din Paști în Crăciun = foarte rar, la intervale mari de timp. La Paștile cailor (sau calului) = niciodată. 2. Pâine sfințită, care se împarte la biserică în ziua de Paști (1); pască. [Var.: Páște s. n.] – Lat. pascha, -ae.

PÁSCĂ  s. f. 1. Cozonac tradițional făcut din aluat dospit umplut cu brânză de vaci, stafide, smântână etc. care se mănâncă de obicei la Paști de către creștinii ortodocși. ♦ Anafură pe care preotul o împarte credincioșilor în ziua de Paști; paști (2). 2. Preparat alimentar tradițional, făcut din aluat nedospit, copt în foi subțiri, pe care îl mănâncă evreii în timpul Paștilor în loc de pâine. – Lat. pascha.

Prin urmare, raspunsul clar oferit de DOOM este că ambele forme – Paște/Paști – sunt acceptate ca fiind corecte.