ABREVIEREA GRADELOR MILITARE ȘI ALTELE

Deoarece am observat că mulți colegi, foști militari, abreviază gradele miltare după ureche, m-am gândit să le vin în ajutor cu această postare. 
   Văzând că postarea nu a generat înjurături, ci, dimpotrivă, aprecieri, m-am gândit să mai postez astfel de materiale, nu pentru a o face pe deșteptul, dealtfel sunt publice, ci pentru a vă aduce timp.

ABREVIERILE DIN LIMBA ROMÂNA

A abrevia reprezintă prescurtarea (în scris sau în vorbire – mai rar) a unui cuvânt, un titlu sau a nota ceva printr-un simbol distins.

Pentru o cât mai bună folosire a scrisului ca mijloc de comunicare in limba româna, nu se vor folosi prescurtări de cuvinte care pot face lectura dificilă. Nu se va scrie f. în loc de foarte, p. sau pt. în loc de pentru, as. în loc de asupra.

În limba româna se stabilesc următoarele categorii de abrevieri:

     a) simbolurile în chimie, fizică, matematică: Hg=mercur, Mg=magneziu, O=oxigen, l=lungime, n=număr întreg; 
b) măsurile: m=metru, kg=kilogram, km=kilometru, A=amper, V=volt;
c) prenumele de persoane: I.L. Caragiale=Ion Luca Caragiale;
d) indicațiile bibliografice: art.=articol, cap.=capitol, cf.=confer „compară”,
 f. sau f°.=folio, ib.sau ibid.=ibidem, id.=idem, lucr.cit.=lucrare citată, op.cit.=opera citată, p. sau pag.=pagină, pass.=passim „în locuri diverse”, r.=rând, r (la umărul cifrei) sau r°=recto, urm.=următoarele, v.=vezi,v(la umărul cifrei)
 sau v°=verso, vol.=volum;

e) numele punctelor cardinale: N=nord, S=sud, E=est, V=vest;

f) N.B.= nota bene (indicație prin care se atrage în mod deosebit atenția), P.S.= post-scriptum (indicație prin care se arată că după semnarea unei scrisori urmează un adaos);
 g) titlurile academice: acad.=academician, arh.=arhitect, dr.=doctor, ing.=inginer,prof.=profesor;
h) gradele militare: lt.=locotenent, serg.=sergent;

i) formulele de adresare: d-ta= dumneata, dv., dvs. sau d-voastră= dumneavoastră;
j) alte abrevieri: a.c.=anul curent, cca.= circa „aproximativ”, d.a.= după-amiază, d.e. sau de ex.= de exemplu, e.n.= al erei noastre (anul sau secolul erei noastre), etc.= etcetera „și celelalte”,î.a.= înainte de amiază, î.e.n.= înaintea erei noastre, nr.= număr, obs.= observație etc.

Exista multe tipuri de abrevieri insa mai sus gasiti cateva din regulile generale de folosire a abrevierilor.

De asemenea exista abrevieri specifice diferitelor arii de activitate (chimie, industrie constructoare de masini, sport etc.)

Cele mai noi reguli gramaticale Câteva reguli si recomandãri de redactare a textelor Semnele de punctuatie si regulile ortografice Reguli de folosire a virgulei Declinarea pronumelui si adjectivului de întãrire

Cele mai noi reguli gramaticale scrierea într-un cuvânt a tuturor formelor pronumelui negativ compusniciunul, niciuna si ale adjectivului pronominal corespunzatorniciun, nicio. scrierea cu î la începutul si sfârsitul cuvintelor si cu â la mijlocul cuvintelor, cu exceptia cazurilor când prin compunere un î initial ajunge în interiorul cuvântului (ex.: începând, a urî, vârstã, bineînteles, neîncetat). Astfel: î se scrie întotdeauna la începutul si la sfârsitul nemijlocit al cuvântului: îl îmbrãtisez, împãrat, înger, îsi, îti, amãrî, coborî, hotãrî, târî, urî ...; tot cu î scriem si în corpul cuvintelor, când, prin compunere, î de la mijlocul cuvintelor ajunge medial: neîmpãcat, neîndurat, neînsemnat, preaînãltat, preaîntâmpinat. Vom scrie într-însul, dar dânsul; în toate celelalte cazuri se scrie, în corpul cuvintelor, â: bând, când, fãcând, gât, mormânt, râu, român, sfânt, vânt... scrierea cu sunt, suntem si sunteti. despãrtirea la capãt de rând se poate face fie pe bazã de pronuntare (ex: i-ne-gal, de-zo-bis-nu-it, a-nor-ga-nic), fie pe baza structurii cuvintelor, tinând seamã de elementele constitutive, în special prefixe (ex: in-e-gal, dez-o-bis-nu-it, an-or-ga-nic); Adaptãri: bodyguard / bodigard, cocktail / cocteil; Noi forme de plural: anacoluturi, algoritmuri, aragaze, jobene, pandispane; Noi forme verbale: (eu) continui; Adverbul odatã se va scrie legat: Odatã ce am stabilit aceste reguli, le vom respecta; Sunt corecte ambele forme: anteturi / antete, cãpsune / cãpsuni, cirese / ciresi, ferãstrãu / fierãstrãu, ligheane / lighene, tumoare / tumorã.

Câteva reguli si recomandãri de redactare a textelor Se lasã un spatiu dupã orice semn de punctuatie si nu se lasã spatiu înaintea unui semn de punctuatie, cu exceptia textelor cuprinse între paranteze sau ghilimele; Semnul de punctuatie de la sfârsitul unui citat se pune dupã ghilimele: ”Acesta este un citat” si nu ”Acesta este un citat.”; Pentru claritate semnele „-“ si „/“ ar trebui încadrate de spatii Nu se lasã mai mult de un spatiu între cuvinte, sau între semnele de punctuatie si cuvinte; Propozitia începe cu literã mare si se terminã cu punct; În general, în textele literare nu se abundã în prescurtãri, dar dacã sunt folosite, a nu se uita sã fie succedate de „.“; Nu folositi scrierea cu cifre pentru numeralele de la unu la zece, o sutã, o mie s.a.m.d.; la fel, al doilea si nu al 2-lea; Semnul de punctuatie „puncte de suspensie“ (...) are exact trei puncte, nu douã, si nici mai multe; Dacã se foloseste numele unui brand, se va folosi ortografierea proprie brand-ului (de exemplu, InfoRapArt, si nu Inforapart, eMAG, si nu Emag etc.); Un cuvânt împrumutat din altã limbã, încã nesudat în limba românã, se articuleazã cratimã, de exemplu, site-ul si nu siteul sau situl; La substantivele nume proprii de persoane la care dativul nu se articuleazã bine articolul hotãrât poate fi antepus (de exemplu: lui Carmen, si nu Carmenei); Foloseste diacriticele limbii ori de câte ori platforma îti permite. Întotdeauna cititorul tãu va semnala si aprecia prezenta lor; Dupã douã puncte se foloseste literã micã, în afarã de cazul când semnul precede vorbirea directã sau un citat; Prefixele de tipul supra, anti, hiper, super etc. se unesc cu substantivul sau adjectivul urmãtor fãrã cratimã; totusi, cratima va fi mentinutã în cazul alãturãrii unei aceleiasi vocale sau consoane: supraîncarcat, antiterorism, anti-inflationist, hiper-realist; Numeralele cardinale se scriu întotdeauna cu litere, exceptând faptul când apare o argumentare cantitativã, matematicã ori stiintificã evidentã (mãsurãtori, calcule exemplificate etc.) sau când se introduc date calendaristice. De ex.: Legea nr. 86, din 10 februarie 1999. În textele stiintifice, pentru mii, zeci de mii, milioane etc. se folosesc spatii, nu puncte: 1.000; Secolele se scriu folosind cifre romane, cu articole si fãrã prescurtãri (secolul al XXI-lea), dar secolul I si secolul XX se scriu fãrã articole. Se scriu de asemenea fãrã articole mileniile (mileniul III); O regulã foarte generalã de folosire a virgulei este cã un cuvânt / grup de cuvinte / propozitie se pune întotdeauna între virgule dacã se poate omite, fãrã a afecta sensul general al propozitiei sau al frazei. Vezi mai jos toate regulile de folosire a virgulei; Nu se foloseste virgula între cuvinte sau propozitii coordonate prin si, sau / fie / ori. Drept urmare, nu se foloseste virgula înainte de abrevierea etc., care înseamna et cetera / et caetera (si ceilalti / si celelalte);. Dacã dintr-un citat se eliminã un fragment considerat irelevant (trunchierea citatului), acest lucru se reprezintã prin puncte de suspensie cuprinse între paranteze drepte: [...]; Dacã se omite partea initialã a unui citat si, prin urmare, lipseste un cuvânt absolut necesar pentru întelegerea textului, el se asazã între paranteze drepte în interiorul citatului; Disjunctia (sau) se poate indica prin barã oblicã "/", care nu este precedatã sau urmatã de spatiu. corect: de asemenea / gresit: de asemeni corect: mi-ar plãcea / gresit: mi-ar place corect: un membru-doi membri / gresit: doi membrii corect: nou nãscuti / gresit: noi nãscuti corect: nu-ti face iluzii! / gresit: nu-ti fã iluzii! corect: saptezeci si trei / gresit: saptezecisitrei corect: ostatic / gresit: ostatec corect: este ora douãsprezece / gresit: este ora doisprezece corect: repaus / gresit: repaos corect: sã nu fii supãrat! / gresit: sã nu fi supãrat! corect: fiica Anei / gresit: fiica lui Ana corect: delincvent / gresit: delicvent corect: era sã... / gresit: eram sã... corect: n-am decât... / gresit: am decât... corect: sã aibã / gresit: sã aibe

Semnele de punctuatie si regulile ortografice Ortografia stabileste corectitudinea formalã a domeniilor celor mai întinse ale scrierii si supune normelor ei folosirea sistemului de semne grafice adoptat, relatiile scrierii cu sistemul, cu structura si cu normele limbii literare, în primul rând cu pronuntia dar si situatii de scriere fãrã legãturã cu realitatea fonicã reprezentatã. Punctuatia asigurã, printr-un sistem de semne conventionale proprii, corectitudinea reprezentãrii raporturilor si a limitelor dintre unitãtile sintactice, corespunzãtor cu pauza si cu intonatia din vorbire. 1. Semnele de punctuatie marcheazã o pauzã sau o intonatie si sunt:punctul, douã puncte, semnul întrebãrii, semnul exclamãrii, virgula, punctul si virgula, ghilimelele, linia de dialog, linia de pauzã, cratima, parantezele,punctele de suspensie. Iatã numai câteva din situatiile în care se utilizeazã fiecare semn de punctuatie. Punctul (.) marcheazã o pauzã lungã care se face între propozitii sau fraze independente ca înteles, indicã sfârsitul comunicãrii. Exemplu: "Am fost în concediu la mare". Se poate pune punct si dupã cuvinte echivalente cu o propozitie independentã. Exemplu: "- Cine a scris aceastã carte? - Eu". Semnul întrebãrii (?) marcheazã intonatia propozitiilor sau a frazelor interogative directe. Exemplu: "- Cât costã aceastã carte?", "- Ai stiut cã el a venit?". În intonatiile indirecte se pune punct. Exemplu: "- Te-am întrebat dacã ai stiut cã el a venit?". Semnul exclamãrii (!) marcheazã intonatia propozitiilor sau a frazelor exclamative sau imperative. Exemplu: "Ce frumos e cerul!", "Cât de frumos ai stiut sã rãspunzi la întrebare!", "Scrie repede!", "Scrie repede ce-ai spus!". Se pune “!” si dupã substantivele în vocativ asezate la sfârsitul propozitiilor imperative sau exclamative. Exemplu: "Ce frumos ai cântat, Monica!", "Vino repede, bãiatule!". Se pune “!” si dupã interjectii. Când interjectia se repetã si fiecare este independentã se pune “!” dupã fiecare interjectie, iar între ele se pune virgulã sau cratimã. Exemplu: “… Pu-pu-pu! Pu-pu-pu! Pu-pu-pu! (…) Si cum i-o dau în mânã, javra dracului… mi-o aruncã-n sus, zicând: iaca, c-am scãpat-o! Pupãza, zbârr! pe-o dugheanã.Eu atunci, hãt! de sumanul mosneagului.” (I. Creangã - Amintiri din copilãrie). Punctul si virgula (;) marcheazã o pauzã mai mare decât virgula, dar mai micã decât punctul si desparte douã propozitii sau fraze independente ca înteles. Exemplu: “Avea poftã sã mãnânce o legãturã de lãptuci; dormind visase cã a înflorit grãdina de zarzavat ca în anii cei buni” (F. Neagu - Dincolo de nisipuri). Douã puncte (:) marcheazã vorbirea directã sau o enumeratie si indicã o pauzã scurtã în timpul vorbirii. Exemplu: "Profesorul spuse multumit: - Ai rãspuns correct! Copilul a asezat pe bancã tot ce avea în ghiozdan: cãrti, caiete, penarul, cutia de culori si un mãr". Virgula (,) indicã o pauzã între pãrti de propozitie, între propozitii sau între fraze, despãrtindu-le pe baza raporturilor sintactice. Virgula este obligatorie în mai multe situatii (a se vedea toate regulile specifice de folosire de mai jos). Linia de dialog (-) indicã începutul vorbirii directe, replica fiecãrei persoane în dialog. Exemplu: "- V-a plãcut filmul? - Mi-a plãcut mult. - Este primul film pe care îl vãd". Linia de pauzã (-) marcheazã o pauzã scurtã între propozitii sau fraze. Exemplu: “O mare e, dar mare linã -; Naturã, în mormântul meu, E totul cald, cã e luminã!” (G. Cosbuc - Vara). Parantezele ( ) marcheazã o pauzã scurtã si indicã o precizare sau o explicatie în interiorul propozitiilor. Exemplu: "Mã simt mai bine acum (cã am vorbit cu tine), dar nu stiu ce va fi mâine". Punctele de suspensie (…) indicã o pauzã lungã în timpul vorbirii si marcheazã întreruperea comunicãrii. Nu indicã sfârsitul propozitiei sau frazei. Ghilimelele(""),(«») Ghilimelele simple “” indicã reproducerea exactã a unui citat sau titlul unei reviste, unui articol etc. într-o propozitie sau frazã. Ghilimelele duble sau frantuzesti «» indicã reproducerea unui citat într-un alt citat. 2. Semnele si regulile ortografice  Ortografia, scrierea potrivit normelor limbii actuale, se referã atât la scrierea corectã a cuvintelor, cât si la folosirea corectã a semnelor ortografice, fiind legatã de ortoepie (pronuntarea corectã a cuvintelor), de vocabular si de gramaticã. Cratima (-) marcheazã rostirea împreunã a unor cuvinte în care lipsesc sunete (l-am vãzut) sau nu lipsesc sunete (te-a vãzut) si e întrebuintatã si la scrierea cuvintelor compuse (redactor-sef) sau la despãrtirea cuvintelor în silabe (a-er). Apostroful (’) marcheazã absenta accidentalã în rostire a unor sunete (Un’ sã merg, dom’le? / Pân’ sã vinã… / Las’ cã…). Bara (/) este folositã în abreviere între doi termeni ai unei formule de tipul “metru pe secundã": m/s, “kilometru pe orã”: km/h etc.; în redarea unei alternative precum si în abrevierea prefixului “contra” din “contravaloare”: c/val. Punctul (.) este întrebuintat în abrevieri: cap. (capitole), str. (stradã), id. (idem), d.Cr. (dupã Cristos), d.a. (dupã amiazã), a.c. (anul curent) etc. si în cazul substantivelor compuse din initiale: C.E.C. (Casa de Economii si Consemnatiuni), P.N.L. (Partidul National Liberal), P.N.T.C.D. (Partidul National Tãrãnesc Crestin si Democrat). Observatie: nu se pune punct: a) dupã simbolurile si prescurtãrile din domeniul matematicii, fizicii, chimiei: f = functie, v = vitezã, va = volt-amper. b) dupã punctele cardinale: N, V, S, E. c) când în formarea substantivelor compuse intrã fragmente de cuvinte: ASIROM, ROMTELECOM. d) când abrevierea e formatã din începutul unui cuvânt si finala lui vocalicã: cca (circa), d-rei (domnisoarei), d-lui (dumnealui / domnului). e) dupã titluri (dar nici un altfel de punctuatie), dupã formulele de adresare din scrisori si cuvântãri se pune virgulã sau semnul exclamãrii. Linia de pauzã (-) este folositã în scrierea unor cuvinte compuse: sud-vest, colaborarea americano-franco-anglo-românã. Blancul (…) este semnul de ortografie care indicã lipsa unor cuvinte din propozitie sau a unor propozitii din fraza. 3. Majuscula sau litera mare este un semn de ortografie care indicã: scrierea substantivelor proprii, începutul unei propozitii sau al unei fraze, începutul versurilor, când acestea sunt scrise unul sub celãlalt etc. Nu se scriu cu majuscule: numele de popoare, numele de personaje literare, folosite în scopul de a denumi trãsãturile umane: cicero (gen de tunsoare bãrbãteascã), donjuan (afemeiat), harpagon (zgârcit), nume de fiinte mitice, întrebuintate ca nume comune: iele, nimfe, elf, numele unor obiecte, inventii, masini, denumite cu numele inventatorului sau al locului de provenientã: ford, ohm, damasc, denumirile functiilor de stat: rege, vodã, presedinte, senator etc.

Utilizati corect virgula Pãrtile de vorbire sau propozitiile legate prin "si", "sau" ori "ori" nu se despart prin virgulã. Pãrtile de vorbire sau propozitiile se despart prin virgulã legate prin: "nici", "dar", "iar", "însã", "ci", "si", "dar si", "precum si", "deci", "prin urmare", "asadar", "în concluzie". Se despart prin virgulã propozitiile coordonate juxtapuse. “Nourii curg, raze-a lor siruri despicã”. Se despart prin virgulã propozitiile coordonate adversative si conclusive. “Copacii nu erau grosi, dar erau desi”. Propozitia atributivã nu se desparte prin virgulã. “E o colegã cãreia îi datorez mult”. Doar propozitia atributivã ce exprimã ceva suplimentar se desparte prin virgulã: “Sã trecem la ceilalti munti, a cãror origine este vulcanicã”. “Vederea acestei lupte, care i se pãruse initial…”. Propozitia completivã directã asezatã dupã regentã sau intercalatã nu se desparte prin virgulã. “Pe câti i-au gãsit i-au mânat spre curtea primãriei”. “Cunosc ce rãutãti v-au fãcut”. “Si vãzând spânul cât e de frumoasã fata împãratului, odatã se repede…”. Asezatã înaintea regentei, de obicei se desparte. “Ce stii tu azi, eu am stiut ieri”. Propozitia completivã indirectã asezatã dupã regentã nu se desparte prin virgulã. “Nu scapi de ce ti-e fricã”. Propozitia completivã indirectã asezatã înainte de regentã se desparte prin virgulã. “De ce ti-e fricã, nu scapi”. Propozitia subiectivã asezatã dupã regentã nu se desparte prin virgulã. “Nu-i frumos cine se tine…”. Propozitia subiectivã situatã înaintea regentei se desparte dacã este reluatã în regentã printr-un pronume demonstrativ. “Cine nu respectã pe altii, acela nu meritã sã fie respectat”. Dacã nu este reluatã prin pronume, nu se desparte. “Cine întreabã nu greseste”. “Cine furã azi un ou mâine va fura un bou”. Propozitia predicativã nu se desparte prin virgulã. “Casa e neschimbatã”. Propozitia circumstantiala de loc. Dupã regentã: nu se desparte prin virgulã. “Leagã calul unde zice stãpânul”. Înainte de regentã: se desparte când nu se insistã în mod deosebit asupra ei. “Unde picã nuca, picã si din talpa iadului bucãtica”. Înainte de regentã: nu se desparte când se insistã asupra ei. “Unde mi-ai spus te astept”. Dupã regentã, introdusã prin acolo, se desparte. “Unde e aaa mai subtire, acolo se rupe”. Intercalat si asezat înaintea predicatului regentei se pune de obicei între virgule. “Pe dealuri, unde te întorci, sunt pluguri”. Propozitia circumstantiala de timp. Dupã regentã se desparte prin virgulã numai dacã în regentã se aflã un complement circumstantial. “Mai frumoasã e toamna, când în locul florii spânzurã…”. Înaintea regentei se desparte prin virgulã când nu se insistã asupra ei. “Când a pãsit la portitã, a vorbit..”. “Când a intrat, cãtelusa a lãtrat”. Înaintea regentei nu se desparte prin virgulã când se insistã asupra ei. “Când l-am chemat eu a venit”. Când are în regentã adverb corelativ se desparte prin virgulã. “Când te-ai sãturat de privit, atunci sã vii”. Intercalatã, dacã se aflã înaintea regentei, se pune între virgule. “Tot neamul Basarabilor, pânã sã prindã de veste, trecuse granita”. Propozitia circumstantialã de cauzã se desparte de regentã oriunde ar fi, de obicei. Propozitia circumstantialã de mod, dupã sau înaintea regentei se desparte prin virgulã, exceptând situatia în care se insistã asupra ei, caz în care nu se pun virgule. “Animalul înghiti o datã, ca si când i s-ar fi uscat gâtlejul”. Propozitia circumstantialã de scop sau finalã, dupã regentã, se desparte prin virgulã, când nu se insistã asupra ei. “Multe a încercat, ca sã-si poatã rezolva…”. Înaintea regentei, se desparte de obicei prin virgulã. “Ca sã nu rãmânã repetent, mama a încercat…”. Propozitia circumstantialã conditionalã se desparte de obicei prin virgulã. Propozitia circumstantialã concesivã se desparte mereu prin virgulã. “Cu toate cã am stãruit, nu a primit propunerea mea”. Substantivul la vocativ care exprimã o adresare obisnuitã se desparte prin virgulã de cuvântul sau cuvintele încrucisate. “Încerc prin aceasta, domnule director,…”. Adjectivele aceluiasi substantiv se despart prin virgulã când sunt asezate alãturi sau când sunt legate prin cuvintele "nici", "dar", "însã". Punerea liniutelor si a ghilimelelor în cadrul aceluiasi text reprezintã o formulã acceptatã de scriere: “Scrierea corectã - “sã-i”, iar nu “sãi” - aratã pregãtirea individului…”. Se pune virgulã înainte de: "dar", "iar", "însã", "ci", "precum si", "deci", "prin urmare", "asadar", "în concluzie". Punctuatia numelui predicativ. “Copacii sunt înalti” - în acest caz nu se pune virgulã. “Copacii sunt, desigur / fireste / asadar / bineînteles / în concluzie / în realitate, înalti” - se pune virgulã. Când lipseste numele predicativ, numele predicativ este izolat cu "," sau "-". “Copacii, înalti, oamenii, veseli”. Adverbele intercalate între subiect si predicat se pun între virgule. “Eu, bineînteles, voi îngriji de flori”. “Mama, fireste, era îngrijoratã”. Complementul de agent suportã fãrã virgule intercalarea între el si verb. “… fu primitã cu bucurie de toti”. Complementele circumstantiale, când sunt între subiect si predicat, se despart prin virgulã. “Ion, de frica ploii, fugi”. Când sunt dupã predicat, nu se despart. “Ion fugi de fricã”. Când predicatul este primul, iar complementul între, nu se despart. “Fugi de frica ploii Ion”. “Apele se despart de obicei la câmpie”. “Apele, de obicei, se despart la câmpie”. Propozitia completivã de agent se desparte prin virgulã doar când este reluatã printr-un pronume demonstrativ si se aflã înaintea regentei. “De cãtre cei ce vin dupã noi, de cãtre aceia se va realiza scopul nostru comun”. În propozitie, înainte de "precum" si "ca si" se pune virgula. “Cartea, precum si / ca si experientã ne demonstreazã cã…”. Când "iar" este adverb cu valoare de "din nou", nu se desparte prin virgulã. “Aceasta este iar conditie de îndeplinit pentru rezolvarea problemei”. "Însã": “Poate fi lustruit, însã nu dimineata”. “Fãrã a-l lustrui însã dimineata”. “Eu l-am lustruit însã, netinând cont de faptul cã…”. "Totusi": “Totusi, la mare e soare mereu” - la începutul propozitiei este urmat de virgulã. “As fi vrut totusi sã spun douã vorbe” - în interiorul propozitiei nu se desparte. "Asadar", "prin urmare", "deci": “Sã devinã moral, asadar / deci / prin urmare om religios” - conclusiv, se pune virgulã înainte. “Concluzia este, asadar / deci / prin urmare, urmãtoarea” - în interiorul propozitiei se pun virgule. “Asadar /deci / prin urmare, sunteti împotriva mea!” - la începutul propozitiei este urmat de ",". Variante din unele cãrti de gramaticã: “Deci pentru explicarea fenomenelor este nevoie de…”. “Omul apare deci mai întâi ca producãtor..”. În interiorul propozitiei, adverbe ca "asa", "bine", "da", "nu", "sigur", "desigur", "fireste", "exact", "într-adevãr", "fãrã îndoialã" se despart prin virgule. Constructiile gerunziale sau participiale, aflate la începutul propozitiei sau al frazei se despart prin virgulã. “Urmând exemplul numelor care primesc diminutivãri, s-a ajuns…”. “Adunate între ziare, cãrtile…”. "De exemplu" se desparte în toate cazurile prin virgule. "Cu" sau "împreunã cu" atunci când dobândesc valoarea conjunctiei copulative "si" nu se desparte prin virgule. “Toatã hora împreunã cu privitorii izbucnirã în râs”. “Ion cu cei patru colegi au sã-i batã pe…”. “Ochii de albastru deschis, palid, al cerului”, dar “Nu înseamnã vorba goalã, fãrã sens si cu atât mai putin…”. Pronumele circumstantial de exceptie nu se desparte prin virgulã de regentã. “Nu face altceva decât sã se plimbe”. “Nu-i explic altcuiva decât cui nu a înteles”. Propozitia circumstantialã cumulativã se desparte întotdeauna prin virgulã. “Dupã ce cã nu a învãtat, mai vrea si 10”. “Pe lângã cã e sãrac, mai face si pe fudulul”. Propozitia circumstantialã opozitionalã se desparte mereu prin virgulã. “În loc sã vinã, pleacã”. “Iesim dintr-o salã, pentru a intra în alta”. Propozitia circumstantialã consecutivã exprimã rezultatul actiunii din regentã si se desparte prin virgulã. “A mâncat, cã s-a îmbolnãvit”. “A lucrat destul, ca sã-i asigure un viitor”. “E prea frig, sã poti iesi afarã”. “Sunt prea multi, ca sã încapã în salã”. În afara acestor reguli stabilite prin normele gramaticii limbii române, desigur, orice scriitor are libertatea folosirii virgulei în scopul claritãtii exprimãrii.

 






 

• Cele mai noi reguli gramaticale
• Câteva reguli si recomandãri de redactare a textelor
• Semnele de punctuatie si regulile ortografice
• Reguli de folosire a virgulei
• Declinarea pronumelui si adjectivului de întãrire

Cele mai noi reguli gramaticale

• scrierea într-un cuvânt a tuturor formelor pronumelui negativ compusniciunul, niciuna si ale adjectivului pronominal corespunzatorniciun, nicio.
• scrierea cu î la începutul si sfârsitul cuvintelor si cu â la mijlocul cuvintelor, cu exceptia cazurilor când prin compunere un î initial ajunge în interiorul cuvântului (ex.: începând, a urî, vârstã, bineînteles, neîncetat). Astfel: î se scrie întotdeauna la începutul si la sfârsitul nemijlocit al cuvântului: îl îmbrãtisez, împãrat, înger, îsi, îti, amãrî, coborî, hotãrî, târî, urî ...; tot cu î scriem si în corpul cuvintelor, când, prin compunere, î de la mijlocul cuvintelor ajunge medial: neîmpãcat, neîndurat, neînsemnat, preaînãltat, preaîntâmpinat. Vom scrie într-însul, dar dânsul; în toate celelalte cazuri se scrie, în corpul cuvintelor, â: bând, când, fãcând, gât, mormânt, râu, român, sfânt, vânt...
• scrierea cu sunt, suntem si sunteti.
• despãrtirea la capãt de rând se poate face fie pe bazã de pronuntare (ex: i-ne-gal, de-zo-bis-nu-it, a-nor-ga-nic), fie pe baza structurii cuvintelor, tinând seamã de elementele constitutive, în special prefixe (ex: in-e-gal, dez-o-bis-nu-it, an-or-ga-nic);
• Adaptãri: bodyguard / bodigard, cocktail / cocteil;
• Noi forme de plural: anacoluturi, algoritmuri, aragaze, jobene, pandispane;
• Noi forme verbale: (eu) continui;
• Adverbul odatã se va scrie legat: Odatã ce am stabilit aceste reguli, le vom respecta;
• Sunt corecte ambele forme: anteturi / antete, cãpsune / cãpsuni, cirese / ciresi, ferãstrãu / fierãstrãu, ligheane / lighene, tumoare / tumorã.

Câteva reguli si recomandãri de redactare a textelor

1. Se lasã un spatiu dupã orice semn de punctuatie si nu se lasã spatiu înaintea unui semn de punctuatie, cu exceptia textelor cuprinse între paranteze sau ghilimele;
2. Semnul de punctuatie de la sfârsitul unui citat se pune dupã ghilimele: ”Acesta este un citat” si nu ”Acesta este un citat.”;
3. Pentru claritate semnele „-“ si „/“ ar trebui încadrate de spatii
4. Nu se lasã mai mult de un spatiu între cuvinte, sau între semnele de punctuatie si cuvinte;
5. Propozitia începe cu literã mare si se terminã cu punct;
6. În general, în textele literare nu se abundã în prescurtãri, dar dacã sunt folosite, a nu se uita sã fie succedate de „.“;
7. Nu folositi scrierea cu cifre pentru numeralele de la unu la zece, o sutã, o mie s.a.m.d.; la fel, al doilea si nu al 2-lea;
8. Semnul de punctuatie „puncte de suspensie“ (...) are exact trei puncte, nu douã, si nici mai multe;
9. Dacã se foloseste numele unui brand, se va folosi ortografierea proprie brand-ului (de exemplu, InfoRapArt, si nu Inforapart, eMAG, si nu Emag etc.);
10. Un cuvânt împrumutat din altã limbã, încã nesudat în limba românã, se articuleazã cratimã, de exemplu, site-ul si nu siteul sau situl;
11. La substantivele nume proprii de persoane la care dativul nu se articuleazã bine articolul hotãrât poate fi antepus (de exemplu: lui Carmen, si nu Carmenei);
12. Foloseste diacriticele limbii ori de câte ori platforma îti permite. Întotdeauna cititorul tãu va semnala si aprecia prezenta lor;
13. Dupã douã puncte se foloseste literã micã, în afarã de cazul când semnul precede vorbirea directã sau un citat;
14. Prefixele de tipul supra, anti, hiper, super etc. se unesc cu substantivul sau adjectivul urmãtor fãrã cratimã; totusi, cratima va fi mentinutã în cazul alãturãrii unei aceleiasi vocale sau consoane: supraîncarcat, antiterorism, anti-inflationist, hiper-realist;
15. Numeralele cardinale se scriu întotdeauna cu litere, exceptând faptul când apare o argumentare cantitativã, matematicã ori stiintificã evidentã (mãsurãtori, calcule exemplificate etc.) sau când se introduc date calendaristice. De ex.: Legea nr. 86, din 10 februarie 1999. În textele stiintifice, pentru mii, zeci de mii, milioane etc. se folosesc spatii, nu puncte: 1.000;
16. Secolele se scriu folosind cifre romane, cu articole si fãrã prescurtãri (secolul al XXI-lea), dar secolul I si secolul XX se scriu fãrã articole. Se scriu de asemenea fãrã articole mileniile (mileniul III);
17. O regulã foarte generalã de folosire a virgulei este cã un cuvânt / grup de cuvinte / propozitie se pune întotdeauna între virgule dacã se poate omite, fãrã a afecta sensul general al propozitiei sau al frazei. Vezi mai jos toate regulile de folosire a virgulei;
18. Nu se foloseste virgula între cuvinte sau propozitii coordonate prin si, sau / fie / ori. Drept urmare, nu se foloseste virgula înainte de abrevierea etc., care înseamna et cetera / et caetera (si ceilalti / si celelalte);.
19. Dacã dintr-un citat se eliminã un fragment considerat irelevant (trunchierea citatului), acest lucru se reprezintã prin puncte de suspensie cuprinse între paranteze drepte: [...];
20. Dacã se omite partea initialã a unui citat si, prin urmare, lipseste un cuvânt absolut necesar pentru întelegerea textului, el se asazã între paranteze drepte în interiorul citatului;
21. Disjunctia (sau) se poate indica prin barã oblicã "/", care nu este precedatã sau urmatã de spatiu.

• corect: de asemenea / gresit: de asemeni
• corect: mi-ar plãcea / gresit: mi-ar place
• corect: un membru-doi membri / gresit: doi membrii
• corect: nou nãscuti / gresit: noi nãscuti
• corect: nu-ti face iluzii! / gresit: nu-ti fã iluzii!
• corect: saptezeci si trei / gresit: saptezecisitrei
• corect: ostatic / gresit: ostatec
• corect: este ora douãsprezece / gresit: este ora doisprezece
• corect: repaus / gresit: repaos
• corect: sã nu fii supãrat! / gresit: sã nu fi supãrat!
• corect: fiica Anei / gresit: fiica lui Ana
• corect: delincvent / gresit: delicvent
• corect: era sã... / gresit: eram sã...
• corect: n-am decât... / gresit: am decât...
• corect: sã aibã / gresit: sã aibe

Semnele de punctuatie si regulile ortografice

Ortografia stabileste corectitudinea formalã a domeniilor celor mai întinse ale scrierii si supune normelor ei folosirea sistemului de semne grafice adoptat, relatiile scrierii cu sistemul, cu structura si cu normele limbii literare, în primul rând cu pronuntia dar si situatii de scriere fãrã legãturã cu realitatea fonicã reprezentatã.
Punctuatia asigurã, printr-un sistem de semne conventionale proprii, corectitudinea reprezentãrii raporturilor si a limitelor dintre unitãtile sintactice, corespunzãtor cu pauza si cu intonatia din vorbire.

1. Semnele de punctuatie marcheazã o pauzã sau o intonatie si sunt:punctul, douã puncte, semnul întrebãrii, semnul exclamãrii, virgula, punctul si virgula, ghilimelele, linia de dialog, linia de pauzã, cratima, parantezele,punctele de suspensie. Iatã numai câteva din situatiile în care se utilizeazã fiecare semn de punctuatie.
Punctul (.) marcheazã o pauzã lungã care se face între propozitii sau fraze independente ca înteles, indicã sfârsitul comunicãrii. Exemplu: "Am fost în concediu la mare". Se poate pune punct si dupã cuvinte echivalente cu o propozitie independentã. Exemplu: "- Cine a scris aceastã carte? - Eu".
Semnul întrebãrii (?) marcheazã intonatia propozitiilor sau a frazelor interogative directe. Exemplu: "- Cât costã aceastã carte?", "- Ai stiut cã el a venit?". În intonatiile indirecte se pune punct. Exemplu: "- Te-am întrebat dacã ai stiut cã el a venit?".
Semnul exclamãrii (!) marcheazã intonatia propozitiilor sau a frazelor exclamative sau imperative. Exemplu: "Ce frumos e cerul!",
"Cât de frumos ai stiut sã rãspunzi la întrebare!", "Scrie repede!", "Scrie repede ce-ai spus!". Se pune “!” si dupã substantivele în vocativ asezate la sfârsitul propozitiilor imperative sau exclamative. Exemplu: "Ce frumos ai cântat, Monica!", "Vino repede, bãiatule!". Se pune “!” si dupã interjectii. Când interjectia se repetã si fiecare este independentã se pune “!” dupã fiecare interjectie, iar între ele se pune virgulã sau cratimã. Exemplu: “… Pu-pu-pu! Pu-pu-pu! Pu-pu-pu! (…) Si cum i-o dau în mânã, javra dracului… mi-o aruncã-n sus, zicând: iaca, c-am scãpat-o! Pupãza, zbârr! pe-o dugheanã.Eu atunci, hãt! de sumanul mosneagului.” (I. Creangã - Amintiri din copilãrie).
Punctul si virgula (;) marcheazã o pauzã mai mare decât virgula, dar mai micã decât punctul si desparte douã propozitii sau fraze independente ca înteles. Exemplu: “Avea poftã sã mãnânce o legãturã de lãptuci; dormind visase cã a înflorit grãdina de zarzavat ca în anii cei buni” (F. Neagu - Dincolo de nisipuri).
Douã puncte (:) marcheazã vorbirea directã sau o enumeratie si indicã o pauzã scurtã în timpul vorbirii. Exemplu: "Profesorul spuse multumit: - Ai rãspuns correct! Copilul a asezat pe bancã tot ce avea în ghiozdan: cãrti, caiete, penarul, cutia de culori si un mãr".
Virgula (,) indicã o pauzã între pãrti de propozitie, între propozitii sau între fraze, despãrtindu-le pe baza raporturilor sintactice. Virgula este obligatorie în mai multe situatii (a se vedea toate regulile specifice de folosire de mai jos).

Linia de dialog (-) indicã începutul vorbirii directe, replica fiecãrei persoane în dialog. Exemplu: "- V-a plãcut filmul? - Mi-a plãcut mult.
- Este primul film pe care îl vãd".
Linia de pauzã (-) marcheazã o pauzã scurtã între propozitii sau fraze. Exemplu: “O mare e, dar mare linã -; Naturã, în mormântul meu, E totul cald, cã e luminã!” (G. Cosbuc - Vara).
Parantezele ( ) marcheazã o pauzã scurtã si indicã o precizare sau o explicatie în interiorul propozitiilor. Exemplu: "Mã simt mai bine acum (cã am vorbit cu tine), dar nu stiu ce va fi mâine".
Punctele de suspensie (…) indicã o pauzã lungã în timpul vorbirii si marcheazã întreruperea comunicãrii. Nu indicã sfârsitul propozitiei sau frazei.
Ghilimelele(""),(«») Ghilimelele simple “” indicã reproducerea exactã a unui citat sau titlul unei reviste, unui articol etc. într-o propozitie sau frazã. Ghilimelele duble sau frantuzesti «» indicã reproducerea unui citat într-un alt citat.

2. Semnele si regulile ortografice 
Ortografia, scrierea potrivit normelor limbii actuale, se referã atât la scrierea corectã a cuvintelor, cât si la folosirea corectã a semnelor ortografice, fiind legatã de ortoepie (pronuntarea corectã a cuvintelor), de vocabular si de gramaticã.
Cratima (-) marcheazã rostirea împreunã a unor cuvinte în care lipsesc sunete (l-am vãzut) sau nu lipsesc sunete (te-a vãzut) si e întrebuintatã si la scrierea cuvintelor compuse (redactor-sef) sau la despãrtirea cuvintelor în silabe (a-er).

Apostroful (’) marcheazã absenta accidentalã în rostire a unor sunete (Un’ sã merg, dom’le? / Pân’ sã vinã… / Las’ cã…).
Bara (/) este folositã în abreviere între doi termeni ai unei formule de tipul “metru pe secundã": m/s, “kilometru pe orã”: km/h etc.; în redarea unei alternative precum si în abrevierea prefixului “contra” din “contravaloare”: c/val.
Punctul (.) este întrebuintat în abrevieri: cap. (capitole), str. (stradã), id. (idem), d.Cr. (dupã Cristos), d.a. (dupã amiazã), a.c. (anul curent) etc. si în cazul substantivelor compuse din initiale: C.E.C. (Casa de Economii si Consemnatiuni), P.N.L. (Partidul National Liberal), P.N.T.C.D. (Partidul National Tãrãnesc Crestin si Democrat). Observatie: nu se pune punct: a) dupã simbolurile si prescurtãrile din domeniul matematicii, fizicii, chimiei: f = functie, v = vitezã, va = volt-amper. b) dupã punctele cardinale: N, V, S, E. c) când în formarea substantivelor compuse intrã fragmente de cuvinte: ASIROM, ROMTELECOM. d) când abrevierea e formatã din începutul unui cuvânt si finala lui vocalicã: cca (circa), d-rei (domnisoarei), d-lui (dumnealui / domnului). e) dupã titluri (dar nici un altfel de punctuatie), dupã formulele de adresare din scrisori si cuvântãri se pune virgulã sau semnul exclamãrii.
Linia de pauzã (-) este folositã în scrierea unor cuvinte compuse: sud-vest, colaborarea americano-franco-anglo-românã.
Blancul (…) este semnul de ortografie care indicã lipsa unor cuvinte din propozitie sau a unor propozitii din fraza.

3. Majuscula sau litera mare este un semn de ortografie care indicã: scrierea substantivelor proprii, începutul unei propozitii sau al unei fraze, începutul versurilor, când acestea sunt scrise unul sub celãlalt etc. Nu se scriu cu majuscule: numele de popoare, numele de personaje literare, folosite în scopul de a denumi trãsãturile umane: cicero (gen de tunsoare bãrbãteascã), donjuan (afemeiat), harpagon (zgârcit), nume de fiinte mitice, întrebuintate ca nume comune: iele, nimfe, elf, numele unor obiecte, inventii, masini, denumite cu numele inventatorului sau al locului de provenientã: ford, ohm, damasc, denumirile functiilor de stat: rege, vodã, presedinte, senator etc.

Utilizati corect virgula

Pãrtile de vorbire sau propozitiile legate prin "si", "sau" ori "ori" nu se despart prin virgulã. Pãrtile de vorbire sau propozitiile se despart prin virgulã legate prin: "nici", "dar", "iar", "însã", "ci", "si", "dar si", "precum si", "deci", "prin urmare", "asadar", "în concluzie".

Se despart prin virgulã propozitiile coordonate juxtapuse. “Nourii curg, raze-a lor siruri despicã”. Se despart prin virgulã propozitiile coordonate adversative si conclusive. “Copacii nu erau grosi, dar erau desi”.

Propozitia atributivã nu se desparte prin virgulã. “E o colegã cãreia îi datorez mult”. Doar propozitia atributivã ce exprimã ceva suplimentar se desparte prin virgulã: “Sã trecem la ceilalti munti, a cãror origine este vulcanicã”. “Vederea acestei lupte, care i se pãruse initial…”.

Propozitia completivã directã asezatã dupã regentã sau intercalatã nu se desparte prin virgulã. “Pe câti i-au gãsit i-au mânat spre curtea primãriei”. “Cunosc ce rãutãti v-au fãcut”. “Si vãzând spânul cât e de frumoasã fata împãratului, odatã se repede…”. Asezatã înaintea regentei, de obicei se desparte. “Ce stii tu azi, eu am stiut ieri”.

Propozitia completivã indirectã asezatã dupã regentã nu se desparte prin virgulã. “Nu scapi de ce ti-e fricã”. Propozitia completivã indirectã asezatã înainte de regentã se desparte prin virgulã. “De ce ti-e fricã, nu scapi”.

Propozitia subiectivã asezatã dupã regentã nu se desparte prin virgulã. “Nu-i frumos cine se tine…”. Propozitia subiectivã situatã înaintea regentei se desparte dacã este reluatã în regentã printr-un pronume demonstrativ. “Cine nu respectã pe altii, acela nu meritã sã fie respectat”. Dacã nu este reluatã prin pronume, nu se desparte. “Cine întreabã nu greseste”. “Cine furã azi un ou mâine va fura un bou”.

Propozitia predicativã nu se desparte prin virgulã. “Casa e neschimbatã”.

Propozitia circumstantiala de loc. Dupã regentã: nu se desparte prin virgulã. “Leagã calul unde zice stãpânul”. Înainte de regentã: se desparte când nu se insistã în mod deosebit asupra ei. “Unde picã nuca, picã si din talpa iadului bucãtica”. Înainte de regentã: nu se desparte când se insistã asupra ei. “Unde mi-ai spus te astept”. Dupã regentã, introdusã prin acolo, se desparte. “Unde e aaa mai subtire, acolo se rupe”. Intercalat si asezat înaintea predicatului regentei se pune de obicei între virgule. “Pe dealuri, unde te întorci, sunt pluguri”.

Propozitia circumstantiala de timp. Dupã regentã se desparte prin virgulã numai dacã în regentã se aflã un complement circumstantial. “Mai frumoasã e toamna, când în locul florii spânzurã…”. Înaintea regentei se desparte prin virgulã când nu se insistã asupra ei. “Când a pãsit la portitã, a vorbit..”. “Când a intrat, cãtelusa a lãtrat”. Înaintea regentei nu se desparte prin virgulã când se insistã asupra ei. “Când l-am chemat eu a venit”. Când are în regentã adverb corelativ se desparte prin virgulã. “Când te-ai sãturat de privit, atunci sã vii”. Intercalatã, dacã se aflã înaintea regentei, se pune între virgule. “Tot neamul Basarabilor, pânã sã prindã de veste, trecuse granita”.

Propozitia circumstantialã de cauzã se desparte de regentã oriunde ar fi, de obicei.

Propozitia circumstantialã de mod, dupã sau înaintea regentei se desparte prin virgulã, exceptând situatia în care se insistã asupra ei, caz în care nu se pun virgule. “Animalul înghiti o datã, ca si când i s-ar fi uscat gâtlejul”.

Propozitia circumstantialã de scop sau finalã, dupã regentã, se desparte prin virgulã, când nu se insistã asupra ei. “Multe a încercat, ca sã-si poatã rezolva…”. Înaintea regentei, se desparte de obicei prin virgulã. “Ca sã nu rãmânã repetent, mama a încercat…”.

Propozitia circumstantialã conditionalã se desparte de obicei prin virgulã.

Propozitia circumstantialã concesivã se desparte mereu prin virgulã. “Cu toate cã am stãruit, nu a primit propunerea mea”.

Substantivul la vocativ care exprimã o adresare obisnuitã se desparte prin virgulã de cuvântul sau cuvintele încrucisate. “Încerc prin aceasta, domnule director,…”.

Adjectivele aceluiasi substantiv se despart prin virgulã când sunt asezate alãturi sau când sunt legate prin cuvintele "nici", "dar", "însã".

Punerea liniutelor si a ghilimelelor în cadrul aceluiasi text reprezintã o formulã acceptatã de scriere: “Scrierea corectã - “sã-i”, iar nu “sãi” - aratã pregãtirea individului…”.

Se pune virgulã înainte de: "dar", "iar", "însã", "ci", "precum si", "deci", "prin urmare", "asadar", "în concluzie".

Punctuatia numelui predicativ. “Copacii sunt înalti” - în acest caz nu se pune virgulã. “Copacii sunt, desigur / fireste / asadar / bineînteles / în concluzie / în realitate, înalti” - se pune virgulã. Când lipseste numele predicativ, numele predicativ este izolat cu "," sau "-". “Copacii, înalti, oamenii, veseli”.

Adverbele intercalate între subiect si predicat se pun între virgule. “Eu, bineînteles, voi îngriji de flori”. “Mama, fireste, era îngrijoratã”.

Complementul de agent suportã fãrã virgule intercalarea între el si verb. “… fu primitã cu bucurie de toti”.

Complementele circumstantiale, când sunt între subiect si predicat, se despart prin virgulã. “Ion, de frica ploii, fugi”. Când sunt dupã predicat, nu se despart. “Ion fugi de fricã”. Când predicatul este primul, iar complementul între, nu se despart. “Fugi de frica ploii Ion”. “Apele se despart de obicei la câmpie”. “Apele, de obicei, se despart la câmpie”.

Propozitia completivã de agent se desparte prin virgulã doar când este reluatã printr-un pronume demonstrativ si se aflã înaintea regentei. “De cãtre cei ce vin dupã noi, de cãtre aceia se va realiza scopul nostru comun”.

În propozitie, înainte de "precum" si "ca si" se pune virgula. “Cartea, precum si / ca si experientã ne demonstreazã cã…”.

Când "iar" este adverb cu valoare de "din nou", nu se desparte prin virgulã. “Aceasta este iar conditie de îndeplinit pentru rezolvarea problemei”.

"Însã": “Poate fi lustruit, însã nu dimineata”. “Fãrã a-l lustrui însã dimineata”. “Eu l-am lustruit însã, netinând cont de faptul cã…”.

"Totusi": “Totusi, la mare e soare mereu” - la începutul propozitiei este urmat de virgulã. “As fi vrut totusi sã spun douã vorbe” - în interiorul propozitiei nu se desparte.

"Asadar", "prin urmare", "deci": “Sã devinã moral, asadar / deci / prin urmare om religios” - conclusiv, se pune virgulã înainte. “Concluzia este, asadar / deci / prin urmare, urmãtoarea” - în interiorul propozitiei se pun virgule. “Asadar /deci / prin urmare, sunteti împotriva mea!” - la începutul propozitiei este urmat de ",". Variante din unele cãrti de gramaticã: “Deci pentru explicarea fenomenelor este nevoie de…”. “Omul apare deci mai întâi ca producãtor..”.

În interiorul propozitiei, adverbe ca "asa", "bine", "da", "nu", "sigur", "desigur", "fireste", "exact", "într-adevãr", "fãrã îndoialã" se despart prin virgule.

Constructiile gerunziale sau participiale, aflate la începutul propozitiei sau al frazei se despart prin virgulã. “Urmând exemplul numelor care primesc diminutivãri, s-a ajuns…”. “Adunate între ziare, cãrtile…”.

"De exemplu" se desparte în toate cazurile prin virgule.

"Cu" sau "împreunã cu" atunci când dobândesc valoarea conjunctiei copulative "si" nu se desparte prin virgule. “Toatã hora împreunã cu privitorii izbucnirã în râs”. “Ion cu cei patru colegi au sã-i batã pe…”.

“Ochii de albastru deschis, palid, al cerului”, dar “Nu înseamnã vorba goalã, fãrã sens si cu atât mai putin…”.

Pronumele circumstantial de exceptie nu se desparte prin virgulã de regentã. “Nu face altceva decât sã se plimbe”. “Nu-i explic altcuiva decât cui nu a înteles”.

Propozitia circumstantialã cumulativã se desparte întotdeauna prin virgulã. “Dupã ce cã nu a învãtat, mai vrea si 10”. “Pe lângã cã e sãrac, mai face si pe fudulul”.

Propozitia circumstantialã opozitionalã se desparte mereu prin virgulã. “În loc sã vinã, pleacã”. “Iesim dintr-o salã, pentru a intra în alta”.

Propozitia circumstantialã consecutivã exprimã rezultatul actiunii din regentã si se desparte prin virgulã. “A mâncat, cã s-a îmbolnãvit”. “A lucrat destul, ca sã-i asigure un viitor”. “E prea frig, sã poti iesi afarã”. “Sunt prea multi, ca sã încapã în salã”.

În afara acestor reguli stabilite prin normele gramaticii limbii române, desigur, orice scriitor are libertatea folosirii virgulei în scopul claritãtii exprimãrii.