POLITICĂ ECONOMICĂ

                                 Articol preluat, cu permisiunea autorilor, de pe site-ul „aripiargintii.ro”

Inzestrarea armatei romane versus cresterea economica si solutia offset-ului

Buna ziua,
As dori sa va trimit prin prezentul material o sugestie si sesizare in acelasi timp cu privire la potentialul pe care il are achizitia pentru inzestrarea armatei romane in relansarea industriei militare romanesti dar si in cresterea economica sustenabila a Romaniei.
Una dintre cele mai profitabile modalitati pe termen mediu si lung pentru Romania de a-si dota armata la ultimul standard, de a crea zeci sau chiar sute de mii de locuri de munca, iar pentru industria romaneasca de a realiza parteneriate, retehnologizare si transfer de licente de productie este offset-ul pentru achizitiile militare.
Despre starea inzestrarii armatei romane si posibile proiecte de inzestrare, pe care sunt sigur ca le cunoasteti mult mai in detaliu, as dori sa va amintesc sesizarea “Problemele majore ale inzestrarii armatei romane si ale industriei de aparare”:
http://www.rumaniamilitary.ro/problemele-majore-ale-inzestrarii-armatei-romane-si-ale-industriei-de-aparare/
material trimis pe cale electronica tuturor factorilor responsabili din tara cu ocazia zilei de 9 mai 2012.

Tocmai datorita faptului ca armata romana a atins unul dintre cele mai slabe niveluri de inzestrare din istoria sa, datorita unei invechiri in proportie de peste 90% a dotarilor, care genereaza nevoia stringenta a unui plan de achizitii de aproximativ 15 miliarde de euro, iar industria militara de armament romaneasca a scazut de aproape 10 ori in ultimii 20 de ani, o ultima solutie este dotarea bine gandita, in cadrul unui program pe termen mediu, cu echipamente de conceptie straina fabricate pe cat posibil in tara, dar care pot genera investitii in industria romaneasca prinoffset de miliarde de euro. Acest offset se poate traduce in investitii in industria militara dar si civila, in acordarea de licente de productie, in parteneriate intre firme romanesti si nume de referinta la nivel international, in investitii in infrastructura, agricultura, cercetare si educatie.

Exista domenii militare, cum este cel al avionului de lupta multirol de generatie 4 si ulterior 5, al armelor aferente si al rachetelor cu raza medie si lunga, (sau al submarinelor) in care industria militara romaneasca nu poate oferii solutii imediate. In acest context, desi Aerostar Bacau poate in ultima instanta reface resursa sau asigura modernizarea la nivelul Lancer unor avioane MIG21 pentru fortele aeriene romane sau straine, este preferabila achizitia prin licitatie urmata de negociere, cu un carnet clar de conditii, caracteristici tehnice si financiare, asociabile unui punctaj dupa modelul achizitiei a 48 de avioane de lupta multirol, efectuate de Polonia in urma cu 10 ani asa cum este descris in materialul “Polonia – exemplu pentru competitia avionului multirol si offset-ului militar”:
http://www.rumaniamilitary.ro/polonia-exemplu-pentru-competitia-avionului-multirol-si-offset-ului-militar/
Cazul Poloniei, cu achizitia in valoare de 3.5 mld dolari a 48 de aeronave de lupta identicecu ce dorim si noi sa cumparam, potrivit declaratiilor oficialilor romani, avea potentialul de a crea prin offset, pe o durata de 10 ani, 50.000-60.000 de locuri de munca in industrie de tehnologii inalte plus industria orizontala, de sprijin (furnizori), toate in Polonia. Pentru Romania, probabil ca la o suma echivalenta a investitiilor, numarul locurilor de munca ar trece de 60.000, iar acestea ar putea fi create in zonele cele mai defavorizate ale Romaniei. Nu indraznesc sa visez la un offset pentru achizitii de 15 mld. euro, care ar putea crea undeva spre 300.000 de locuri de munca daca s-ar pastra proportiile si economia romaneasca ar avea capacitatea sa sprijine un astfel de imprumut. Foarte importanta este si contributia acestor locuri de munca de inalta calificare la PIB-ul Romaniei.

Resursele pentru a sustine o astfel de achizitie si maximizarea impactului economic se creaza prin studiu, licitatie, negocieri, legislatie si fiscalitate adecvate, asa cum s-a facut in cazul Poloniei. Un element ajutator dar esential al programului ar fi modificarea legislatiei romanesti astfel ca nivelul minim de offset sa urce de la 80% in prezent la 100% din valoarea programului de achizitie militara!
Polonia a elaborat o legislatie de offset deoarece avea nevoie de dezvoltarea industriei sale, in special cea militara, accesul pe noi piete a produselor poloneze, transferul de tehnologie moderna, cresterea potentialului de export, incurajarea cercetarii, dezvoltarea universitatilor si centrelor de cercetare-dezvoltare si crearea de noi locuri de munca, in special in regiunile cele mai afectate de somaj. Nu cred ca Romania are necesitati mult diferite!

De asemenea Cehia, care nu a avut bani de achizitie, pentru un contract de leasing de 14 avioane JAS-39 Gripen C/D in valoare de 1 miliard de euro a finalizat in avans cu 2 ani (2014 in loc de 2012) receptia cu succes a investitiilor echivalente a 130% din valoarea contractului, pe domeniile: investitii directe, comenzi pentru industria aeronautica, dar si comenzi si investitii pentru alte industrii precum cele auto, energetic, medical, etc: http://www.rumaniamilitary.ro/offset-ul-saab-in-cehia-cifre-oficiale/

Achizitia unor avioane second-hand, chiar daca da impresia unui cost initial mai redus, este dezavantajoasa prin faptul ca banii cheltuiti nu se vor intoarce in industria noastra, costul de exploatare si cel cu piesele de schimb vor fi sensibil mai mari decat la un avion nou si, in plus, va necesita un program de modernizari care cumulate cu celelalte cheltuieli se vor apropia sau chiar depasi in cativa ani de exploatare costul unor avioane noi. Iar daca rezerva de ore de zbor nu trece de jumatate din cea a unui avion nou, nu se poate vorbi de un avion care este 80-90% similar cu cel nou. Singura varianta de a rentabiliza investitia de valoare fixa in modernizarea aerodromurilor, armament si formarea pilotilor si personalului tehnic, investitie de 800mil. euro sau mai mult, ar fi exploatarea unui numar suficient de mare de avioane noi, contrabalansata de offset si industrie taxabila.
Pentru majoritatea restului domeniilor, desi armata romana nu-si permite arme de top, avem nevoie de o combinatie eficienta a inzestrarii, obtinuta majoritar prin implicarea industriei autohtone, astfel incat armata romana sa reprezinte o forta care sa fie suficient de puternica incat sa descurajeze orice actiuni ostile.
In acest context, pe langa maximizarea offset-ului este foarte important ca macar 20% din el sa mearga in tehnologizarea, competitivitatea, licentele sau infuzia de capital in scopul privatizarii sau al joint-venture-ului a ceea ce a mai ramas din industria noastra de aparare si cea aeronautica.Repet, acest tip de credit orientat catre dezvoltare si industrializare, alaturi de cofinantarea proiectelor europene, este singurul tip de imprumut pe care statul roman ar trebui sa-si permita sa-l faca in urmatorii ani!

Pe langa sansa unor parteneriate in domenii de varf ale economiei romanesti cu tari ca SUA, Israel, Franta, Germania, Suedia, Turcia, Polonia sau chiar China, Romania poate dezvolta programe de echipamente militare comune cu aceste tari.

Alte variante de offset pot fi:
• Participarea industriei romanesti ca partener la dezvoltarea unui nou produs, cum ar fi fost cazul avionului Saab Gripen NG (sau poate chiar si al F16 V de la Lockheed Martin), in schimbul unei comenzi mai consistente de 24 -48 de avioane noi. In acest caz, producatorul nu doar ar fi inclus specificatiile armatei romane in noul avion ci ar fi relocat o parte din productia pieselor, motoarelor precum si anumite faze de asamblare in Romania, in parteneriat cu anumite firme romanesti care ar fi devenit co-furnizori si dezvoltatori in programul avionului respectiv.
• Acordarea unei licente de productie, asa cum a fost si sper ca ar putea fi din nou cazul productiei unei variante romanesti a elicopterului de atac AH-1 Cobra al firmei Bell Helicopters, in schimbul unei comenzi minime, de 48-96 elicoptere, din partea statului si armatei romane. In acest caz partenerul strain poate ajuta la gasirea unor noi clienti externi iar Romania devine posesoarea unei linii de productie de inalta tehnologie si a unei parti din industria furnizoare de subansamble (60-90% din piese), care vor genera in timp locuri de munca si incasari la buget. Un caz similar ar fi fost productia obuzierului de 155mm sub licenta Soltam la Uzinele Resita si a munitiei aferente in schimbul unei comenzi consistente din partea armatei romane, inclusive a autotunului ATROM.
• Participarea companiilor straine la privatizarea in termeni avantajosi pentru Romania a unor firme de stat romanesti sau asocierea lor cu companii romanesti prin majorarea capitalului companiei mixte si investitii de contravaloarea stabilita prin offset
• Realizarea de transferuri de tehnologie si ajutor de cercetare pentru dezvoltarea unor produse romanesti, civile dar si militare. Un exemplu ar fi re-tehnologizarea Avioane Craiova S.A. si Aerostar Bacau pentru a putea produce un avion de antrenament, atac usor si politie aeriana la ultimul standard, IAR-XT sau altul, prin accesul la un motor si electronica de ultima generatie, pe modelul realizarii avionului de antrenament supersonic sud-coreean KAI-T50 Golden Eagle cu ajutor Lockheed Martin. Un exemplu de proiect strain revitalizabil in Romania sau care poate fi sursa de inspiratie ar fi F20 Tigershark 2 al companiei Northrop-Grumann, dezvoltabil in cele 3 variante propuse mai sus.
• Acordarea de comenzi industriei civile si militare romanesti de contravaloarea echivalenta contractului de achizitie. Fezabilitatea este dovedita de contractele acordate de SUA in trecutul recent pentru uzina de camioane Brasov, uzina de arme usoare Cugir, etc.

Un element important pentru contractul de achizitie este obtinerea unui credit furnizor la rate foarte avantajoase (2% – 4,5%), mult sub ceea ce Romania reuseste sa obtina prin imprumuturi externe, si perioada de gratie de 2-3 ani pentru ca offset-ul investit sa poata deveni productiv si sa genereze prin taxe si impozite incasari la buget care vor acoperi progresiv ratele anuale ale creditului.

Datoria statului roman, in aceste conditii de criza economica, este de a cheltui cu maxima eficienta orice banut iar in momentul in care oficiali romani spun ca este problematic sa cream doar 2000 de locuri de munca, un offset de cateva miliarde de euro ar genera singur zeci de mii de locuri de munca in maxim 10 ani, asigurand in paralel si o inzestrare corespunzatoare a armatei dar si o revigorare a industriei de aparare, industriei civile precum si investitii in cercetare, educatie, infrastructura. Iar acest credit se va plati aproape de la sine prin taxele generate de investitiile prin offset! In paralel cu plata creditului, aceasta industrie si infrastructura puse pe picioare vor genera alte locuri de munca in ramuri secundare, prin efect de multiplicare, echilibrand bugetul pentru al carui deficit in prezent Romania se imprumuta de pe pietele externe si FMI+BCE la rate superioare creditului furnizor.

Cu deosebit respect,
Marius Zgureanu si George Taslauanu

Nota: Materialul a fost trimis tuturor factorilor de decizie care pot fi implicati in achizitii de armament: de la MApN la Ministerul Industriilor si comisiile parlamentare, inclusiv Presedentia Romaniei. Tot aici vom publica si raspunsurile primite.

De ce? 

       De ce am preluat acest articol pe un blog unde „producția” ar trebui să fie proprie? Pentru a arăta că și alții, ca și mine, se vede în ce am scris, au aceeași concepție, cu argumente, despre cum trebuie privit în viitor.  
      Dezamăgirea mea profundă constă în faptul că am văzut dezbateri televizate cu mari personalități, inclusiv generali, care spuneau orice afară de cum ar trebui revigorat ceva și pe acest tărâm. Ba să cumpărăm, numai să cumpărăm, avion cu două motoare că oferă mai multă siguranță pentru pilot, ba cu un motor că e mai economicos, ba F-16 că vom fi printre primii pentru F-35 șamd.
      Înseamnă că cei care susținem această concepție de dezvoltare a economiei românești trăim într-o altă lume. Dar vedem, în această lume, că încet, încet, nu vom mai putea vinde pe piața națională nici măcar cartofii indigeni. Fără, eu le numesc cooperare, colaborare internațională, nu vom mai putea face nimic!